De ce "înainte era mai bine"?
*Pentru că acest "înainte" se situează undeva în tineretea noastră, când bolile, deziluziile si moartea erau mai departe;
*Pentru că asteptările noastre de la începutul anului '90, uriase dar fără temeiuri, au fost urmate de împliniri slăbănoage si precare;
*Pentru că pentru majoritatea oamenilor din jurul nostru câstigul major si indiscutabil al revolutiei - libertatea cuvântului - pare să nu însemne mai nimic;
*Pentru că suntem incapabili să ne vedem asa cum arătam si trăiam "înainte": cu ciorapi cârpiti si haine ponosite, demodate si de proastă calitate, încovoiati si cu chipuri apăsate de deznădejde, extenuati de efortul de a procura mâncare, străbătând strada si viata terorizati de ger, de întuneric si de restructurările pe criterii politice;
*Pentru că, în evaluarea distantei dintre "acum" si "înainte", omitem să luăm în calcul elementele care privesc calitatea vietii, elemente pe care nivelul de trai le incorporează cu obligativitate: cum se depozitează gunoiul, cât săpun si detergenti se folosesc pe cap de locuitor, cum arată străzile si drumurile, câte case se construiesc sau se renovează anual, cât de densă e reteaua telefonică, cât de repede răspunde salvarea la apel, cât de constantă este alimentarea populatiei cu electricitate, apă si gaz, cât timp liber au oamenii la dispozitie, care este oferta culturală a pietei si în ce măsură se poate profita de ea etc.
*Pentru că nu vrem sau nu putem să întelegem că "acum" trebuie să flecărim cu măsură si să muncim mai bine si mai mult, infinit mai mult decât "înainte"; mai exact, trebuie să muncim la fel de bine si de mult ca si omologii nostri din tările cu nivel de trai ridicat. (Ce e drept, unii dintre noi au o scuză: habar n-au cum si cât se munceste în tările vestice.);
*Pentru că, aidoma tuturor balcanicilor, ne place să ne smiorcăim fără încetare. întrebarea "ce mai faci" nu e la noi un simplu "how do you do"; iar răspunsul nu este în nici un chip optimistul "just fine", ci o poveste lungă, care contine cu obligativitate evenimente vrednice de compasiune;
*Pentru că, puse cap la cap, smiorcăielile noastre crează o psihoză a catastrofei, care creste si se rostogoleste ca o avalansă, antrenând orice-i stă în cale;
*Pentru că denivelările sociale care încep să se pronunte acum ne sochează si ne indispun. în primul rând fiindcă nu suntem pregătiti să le acceptăm, după ce ne-am bălăcit în cultul echitătii socialiste; si în al doilea rând fiindcă societatea în care cercetătorul câstigă cât gunoierul iar doctorul cât muncitorul cu calificare mediocră nu convinge pe nimeni de oportunitatea remunerărilor diferentiate, ci dimpotrivă. în fata unei valorizări oficiale frapant incorecte, fiecare om reactionează imaginând o ierarhie proprie, cea "corectă", în care el însusi se situează pe o pozitie înaltă. Cum în realitate e un marginal, se simte frustrat si ofensat;
*Pentru că copiii nostri râvnesc la lucruri la care înainte nici nu visau si ne umileste faptul că nu li le putem oferi;
*Pentru că tăranii - care rămân clasa socială cea mai numeroasă a României - nu mai sunt navetisti, ca urmare nu mai au bani si socotesc pe bună dreptate că produsele din hambare si lighioanele din ogrăzi nu le compensează suficient această pierdere;
*Pentru că somajul nu e o jucărie, si ca să-l depăsim nu e tocmai suficient să avem vointă, curaj si initiativă;
*Pentru că legile sunt proaste, neclare, se schimbă tot timpul si se aplică aleatoriu sau părtinitor (adică întotdeauna în favoarea celor puternici si bogati). Nu mai credem în legi, în necesitatea si în puterea lor de a mentine sistemul social în stabilitate, si mai ales nu mai credem în cei pusi să vegheze la respectarea lor. Totul e brambura. Proprietatea ba se restituie, ba e "un moft"; ba se garantează, ba se ocroteste. Pentru abuzuri si înselăciuni ba intri în puscărie, ba esti lăsat la vatră ca debil fizic si deosebit de mintos. Politistul ba te însfacă, ba te iartă după cum stii sau nu stii să-i dai "dreptul" (expresia datează din timpurile răposatului). Ce e adevărul, ce e dreptatea? Mai au ele vreun rost pe lume? Sunt chestiuni care ne minează echilibrul interior.
*Pentru că ne îndoim de preceptele morale care au ghidat până nu de mult viata noastră si a înaintasilor lor. Ne întrebăm cât pretuiesc onestitatea si loialitatea si dacă mai merită să fie cultivate, când sunt flagrant păgubitoare. Cum răspunsul este neclar, starea noastră de neliniste si disconfort se agravează;
Am auzit, rostit cu convingere, refrenul "înainte era mai bine" îndeosebi în locuri în care oamenii au prosperat vizibil. Desi jignitor pentru cei cu adevărat necăjiti, el nu e totusi imposibil de înteles.
Cei care s-au ridicat sensibil se plâng:
*Pentru că pretul pe care îl plătesc pentru micile lor izbânzi - mite zvârlite în toate directiile, formalităti birocratice năucitoare care le fură timpul consacrat "înainte" cozilor, riscul falimentului sau al pierderii slujbei - este disproportionat fată de rezultat;
*Pentru că marile succese ale celor "ajunsi" - mă refer la succesele materiale, fireste - par a fi întotdeauna clădite pe minciună si viclesug. Privind la ei, semi-realizatii nostri simt dorinta irepresibilă să se apuce de furat;
*Pentru că în preajmă sunt prea multi oameni nejutorati si fără perspective - adică nemultumitii cu îndreptătiri reale -, cu care se simt moralmente datori să fie solidari;
*Pentru că, desi putintel mai întremati, rămân totusi sărăntocii Europei. Fapt pe care li-l confirmă zilnic toate mediile; fapt pe care îl constată ei însisi atunci când ies prin lume.
Am inventariat cam la întâmplare motivele care, după părerea mea, explică popularitatea scandalosului refren vocal "înainte era mai bine".
Motivele nu au însă toate aceeasi greutate. Dacă as încerca să scot în relief doar câteva din ele, cele care se coagulează într-un nucleu dur, m-as opri la coruptie, injustitie si confuzie morală. întinse ca o pecingine, acestea ne dau sentimentul că viata cea nouă se clădeste pe noroi, prin urmare e expusă unei alunecări intempestive si distrugătoare. Ele ne destabilizează psihic, pregătindu-ne să citim orice eveniment în cheia catastrofei.
Dar, fireste, nu vă spun nici o noutate.
Speranta Rădulescu
selectii din România literară nr. 6 din 14 februarie 2001
*Pentru că asteptările noastre de la începutul anului '90, uriase dar fără temeiuri, au fost urmate de împliniri slăbănoage si precare;
*Pentru că pentru majoritatea oamenilor din jurul nostru câstigul major si indiscutabil al revolutiei - libertatea cuvântului - pare să nu însemne mai nimic;
*Pentru că suntem incapabili să ne vedem asa cum arătam si trăiam "înainte": cu ciorapi cârpiti si haine ponosite, demodate si de proastă calitate, încovoiati si cu chipuri apăsate de deznădejde, extenuati de efortul de a procura mâncare, străbătând strada si viata terorizati de ger, de întuneric si de restructurările pe criterii politice;
*Pentru că, în evaluarea distantei dintre "acum" si "înainte", omitem să luăm în calcul elementele care privesc calitatea vietii, elemente pe care nivelul de trai le incorporează cu obligativitate: cum se depozitează gunoiul, cât săpun si detergenti se folosesc pe cap de locuitor, cum arată străzile si drumurile, câte case se construiesc sau se renovează anual, cât de densă e reteaua telefonică, cât de repede răspunde salvarea la apel, cât de constantă este alimentarea populatiei cu electricitate, apă si gaz, cât timp liber au oamenii la dispozitie, care este oferta culturală a pietei si în ce măsură se poate profita de ea etc.
*Pentru că nu vrem sau nu putem să întelegem că "acum" trebuie să flecărim cu măsură si să muncim mai bine si mai mult, infinit mai mult decât "înainte"; mai exact, trebuie să muncim la fel de bine si de mult ca si omologii nostri din tările cu nivel de trai ridicat. (Ce e drept, unii dintre noi au o scuză: habar n-au cum si cât se munceste în tările vestice.);
*Pentru că, aidoma tuturor balcanicilor, ne place să ne smiorcăim fără încetare. întrebarea "ce mai faci" nu e la noi un simplu "how do you do"; iar răspunsul nu este în nici un chip optimistul "just fine", ci o poveste lungă, care contine cu obligativitate evenimente vrednice de compasiune;
*Pentru că, puse cap la cap, smiorcăielile noastre crează o psihoză a catastrofei, care creste si se rostogoleste ca o avalansă, antrenând orice-i stă în cale;
*Pentru că denivelările sociale care încep să se pronunte acum ne sochează si ne indispun. în primul rând fiindcă nu suntem pregătiti să le acceptăm, după ce ne-am bălăcit în cultul echitătii socialiste; si în al doilea rând fiindcă societatea în care cercetătorul câstigă cât gunoierul iar doctorul cât muncitorul cu calificare mediocră nu convinge pe nimeni de oportunitatea remunerărilor diferentiate, ci dimpotrivă. în fata unei valorizări oficiale frapant incorecte, fiecare om reactionează imaginând o ierarhie proprie, cea "corectă", în care el însusi se situează pe o pozitie înaltă. Cum în realitate e un marginal, se simte frustrat si ofensat;
*Pentru că copiii nostri râvnesc la lucruri la care înainte nici nu visau si ne umileste faptul că nu li le putem oferi;
*Pentru că tăranii - care rămân clasa socială cea mai numeroasă a României - nu mai sunt navetisti, ca urmare nu mai au bani si socotesc pe bună dreptate că produsele din hambare si lighioanele din ogrăzi nu le compensează suficient această pierdere;
*Pentru că somajul nu e o jucărie, si ca să-l depăsim nu e tocmai suficient să avem vointă, curaj si initiativă;
*Pentru că legile sunt proaste, neclare, se schimbă tot timpul si se aplică aleatoriu sau părtinitor (adică întotdeauna în favoarea celor puternici si bogati). Nu mai credem în legi, în necesitatea si în puterea lor de a mentine sistemul social în stabilitate, si mai ales nu mai credem în cei pusi să vegheze la respectarea lor. Totul e brambura. Proprietatea ba se restituie, ba e "un moft"; ba se garantează, ba se ocroteste. Pentru abuzuri si înselăciuni ba intri în puscărie, ba esti lăsat la vatră ca debil fizic si deosebit de mintos. Politistul ba te însfacă, ba te iartă după cum stii sau nu stii să-i dai "dreptul" (expresia datează din timpurile răposatului). Ce e adevărul, ce e dreptatea? Mai au ele vreun rost pe lume? Sunt chestiuni care ne minează echilibrul interior.
*Pentru că ne îndoim de preceptele morale care au ghidat până nu de mult viata noastră si a înaintasilor lor. Ne întrebăm cât pretuiesc onestitatea si loialitatea si dacă mai merită să fie cultivate, când sunt flagrant păgubitoare. Cum răspunsul este neclar, starea noastră de neliniste si disconfort se agravează;
Am auzit, rostit cu convingere, refrenul "înainte era mai bine" îndeosebi în locuri în care oamenii au prosperat vizibil. Desi jignitor pentru cei cu adevărat necăjiti, el nu e totusi imposibil de înteles.
Cei care s-au ridicat sensibil se plâng:
*Pentru că pretul pe care îl plătesc pentru micile lor izbânzi - mite zvârlite în toate directiile, formalităti birocratice năucitoare care le fură timpul consacrat "înainte" cozilor, riscul falimentului sau al pierderii slujbei - este disproportionat fată de rezultat;
*Pentru că marile succese ale celor "ajunsi" - mă refer la succesele materiale, fireste - par a fi întotdeauna clădite pe minciună si viclesug. Privind la ei, semi-realizatii nostri simt dorinta irepresibilă să se apuce de furat;
*Pentru că în preajmă sunt prea multi oameni nejutorati si fără perspective - adică nemultumitii cu îndreptătiri reale -, cu care se simt moralmente datori să fie solidari;
*Pentru că, desi putintel mai întremati, rămân totusi sărăntocii Europei. Fapt pe care li-l confirmă zilnic toate mediile; fapt pe care îl constată ei însisi atunci când ies prin lume.
Am inventariat cam la întâmplare motivele care, după părerea mea, explică popularitatea scandalosului refren vocal "înainte era mai bine".
Motivele nu au însă toate aceeasi greutate. Dacă as încerca să scot în relief doar câteva din ele, cele care se coagulează într-un nucleu dur, m-as opri la coruptie, injustitie si confuzie morală. întinse ca o pecingine, acestea ne dau sentimentul că viata cea nouă se clădeste pe noroi, prin urmare e expusă unei alunecări intempestive si distrugătoare. Ele ne destabilizează psihic, pregătindu-ne să citim orice eveniment în cheia catastrofei.
Dar, fireste, nu vă spun nici o noutate.
Speranta Rădulescu
selectii din România literară nr. 6 din 14 februarie 2001