„Eu cred in talentul de Pasare Phoenix al Romaniei”
Ion Besoiu
"Marea bucurie a vietii mele, teatrul, mi-a fost inspirata de un scriitor genial: Radu Stanca"
Despre Jimmy (cum ii spun prietenii) Besoiu, cronicarii de film si de teatru au scris la superlativ, inca de la primele sale aparitii pe scena si pe ecran. A facut roluri memorabile in filme ("Rascoala", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", "Mihai Viteazul") si in seriale TV ("Lumini si umbre", superbul film al lui Titus Popovici si Andrei Blaier), a facut parte din galeria de mari actori a Teatrului "Bulandra" din Bucuresti, indrumat de regizori celebri, in frunte cu Liviu Ciulei, pe care l-a si continuat la conducerea teatrului, ca director, dupa plecarea lui in America. Ion Besoiu "n-a iertat" nici televiziunea, unde a aparut in cele mai diverse ipostaze, in emisiuni de divertisment, de teatru si ca prezentator. Un actor cu o cariera de vis, pe care a onorat-o cu talent si cu profesionalitate.
- Draga Jimmy (da-mi voie sa-ti spun cum iti spun prietenii apropiati), printre componentele personalitatii tale artistice, numeroase si evidente, se afla una care, desi n-are nici o legatura cu teatrul si filmul, te-a ajutat sa devii un actor cu un farmec deosebit: componenta ardeleneasca. Accentul, umorul, comportamentul, stilul tau de viata iti tradeaza originea, pe care as spune chiar ca o etalezi cu orgoliu. Esti mandru ca esti ardelean, nu-i asa?
Amintiri din Sibiu
- Intrebarea ta imi place nespus. Am fost intrebat de vreo mie de ori pana acum despre teatru, despre film, despre roluri. Si am tot spus ce aveam de spus. Dar la intrebarea asta n-am prea raspuns fiindca... nu mi s-a prea pus. Or eu, despre Ardeal as putea vorbi de dimineata si pana noaptea, zile intregi. Sunt ardelean pur... 100%. Intotdeauna mi-a placut, in tinerete mai ales, sa spun ca sunt ardelean mai asa, mai dinspre Elvetia, adica de la Sibiu. Formarea mea ca intelectual - daca mi se permite sa zic asa - a debutat la Liceul "Gheorghe Lazar". Nu, nu cel din Bucuresti, ca doar Gheorghe Lazar era din Avrigul Sibiului - el i-a invatat pe bucuresteni sa vorbeasca frumos romaneste. Liceul asta a fost fondat de sasi, in 1692. Asa ca are radacini serioase. Si, apoi, primii ani de dupa adolescenta mi i-am petrecut tot in Sibiu. La teatrul din Sibiu. Acolo am si facut Conservatorul. In anii aia grei, negri, "45, "46, "47... Acolo l-am cunoscut pe Radu Stanca si pe toti scriitorii de la "Cercul literar", grupati in jurul lui Lucian Blaga: Doinas, Negoitescu, Cornel Regman.
O lume culturala fantastica!
Vorbind despre Sibiu, pot sa-ti spun ca prin "45, "46 l-am vazut si pe Iuliu Maniu, pazit de niste garzi de-ale lui. Aveam vreo 15 ani si stateam pe strada Octavian Goga in vremea aceea. In drumul lui spre nordul Ardealului, Maniu s-a oprit intr-o zi sa innopteze pe-aproape de noi, la un prieten de-al lui, pe strada Marasesti. In spatele casei din strada Marasesti era un camp si noi, baietii, jucam fotbal. Il tin bine minte pe Maniu. Era deosebit de elegant, avea o tinuta impecabila, purta pantaloni reiati, o haina care aducea a redingota. Mai tarziu, cand l-am jucat pe senatorul Cosma, in serialul "Lumini si umbre", am insistat la filmari ca personajul meu sa fie si el scos mereu "ca din cutie"... De altfel, mi s-au gasit si niste... "zwikkeri" - cum se spune asta pe romaneste? - ochelarii aia pe care-i prinzi direct de nas... "Zwikkerii" astia ii dadeau senatorului "meu" un aer un pic sever, tipic ardelenesc, foarte binevenit. De altfel, in perioada cand s-a difuzat pe post "Lumini si umbre" am primit multe scrisori de la fosti penetisti, care - in plina perioada comunista - isi luau inima in dinti si-mi scriau cu multa admiratie despre personajul pe care-l interpretam. Eu nu am avut acces la aceasta lume. Parintii mei nu erau de extractie foarte joasa, dar nici nu apartineau acestei caste nobiliare. Acolo, in Ardeal, si clasa de mijloc - cum se spune acum - constituia un fel de casta. Doctorii, avocatii din Sibiu aveau o noblete a lor, un fel anume de a se exprima. Latinitatea era evocata si exprimata la tot pasul. Se vorbea, adesea, in citate latine. Limba asta - oricat de veche sau poate tocmai de aceea! - iti da acces liber la marii poeti, la marii filosofi ai antichitatii. Inarmat cu aceste cunostinte despre lumea antica, despre arta antichitatii, cunoscand greaca veche si latina, un tanar capata alta atitudine fata de viata. Conduita lui se schimba cu timpul, capatand un echilibru, o demnitate superioara... Ce pacat ca tinerii din ziua de azi nu mai beneficiaza de acest tezaur! Poate si de aici o anume degringolada, un dezechilibru, o dezordine care se face tot mai simtita in lumea lor... Le lipsesc niste precepte de etica, de morala, de viata, de convietuire, un stil anume de comportament. Aceasta cizelare a gandului este - dupa parerea mea - un lucru foarte important. Eu am avut parte de o asemenea "scoala", pornind chiar de la adolescenta mea de la Sibiu... Uite, de pilda, in 1946, la Liceul "Gheorghe Lazar" am avut un profesor de limba romaneasca de-a dreptul extraordinar. El si-a inceput cursurile cu aceste cuvinte: "Astazi vom spune ca toamna a venit foarte trist, din visuri m-a trezit un gand pozitivist". Si apoi ne-a explicat ca aceste versuri erau scrise de George Bacovia. Datorita acestui profesor l-am indragit pe Bacovia. Apoi pe Blaga. Uite, si pe Blaga il vedeam prin Sibiu. Am luat si din el - constient sau nu - ceva, un anume "ceva" care s-a adaugat acelei "plamade" cu care l-am alcatuit pe senatorul Cosma din serial. Blaga mergea pe strada inconjurat de studentii lui dragi. Arata ca un print sosit din alte lumi: inalt, frumos si absent. Blaga venise in refugiu de la Cluj la Sibiu, dupa ocuparea Ardealului de catre unguri. Era profesor la Universitatea "Regele Ferdinand" din Cluj, care se refugiase la Sibiu. A stat vreo cinci ani la Sibiu... As putea sa scriu o carte cu amintirile tineretii mele din orasul asta.