Gradina si pictorul

Ce se vede. Ce nu se vede. Gradina si pictorul

George Mircea

In epoca moderna pictura este arta cea mai lipsita de frau. Eliberata de legaturile comenzilor oficiale, eliberata de temele obligatorii care i se puneau, creand “numai pentru ea insasi” sau pentru anonimatul expozitiei, ea, pictura si artele clasice ale vizualitatii si viziunii se gasesc amenintate de “hazardul arbitrariului”. Pictorului i se potriveste ceea ce Jaspers spune in general despre creatorii de cultura ai epocii cele mai recente: “lipseste delimitarea sigura a unui intreg. Nu vine dinspre lume nici o cerinta care sa-l lege. Este nevoit sa-si asume singur, pe cont propriu riscul. Fara ecou sau cu ecou fals si fara un adversar autentic, (pictorul) ajunge sa-si fie siesi ambiguu” (…) “Pentru a se regasi din starea de zapaceala este nevoie de o forta supraumana.” (K. Jaspers, Berlin, 1933)
Prin urmare, in culoarea dezlantuita – acolo unde nu mai este stavilita de echilibrarea prin arhitectural si plasticitate – vizualitatea devine un element al lipsei de forma si al haosului. Pictorul modern este cel mai periclitat dintre artisti, rupt de realitate, avand adesea o existenta disperata. Inca de la jumatatea veacului trecut artistii resimteau “o izolare ingrozitoare”. Marii pictori ai modernitatii (Cezanne, Morandi, Bonnard…) sunt spirite adanci care simt cum in lume irumpe puternic demonicul asa incat nicaieri sentimentul parasirii nu este atat de mare iar terenul pe care se afla este din toate partile cotropit de pericolul sarlataniei.
Chiar si numai din aceste motive, imaginea pe care o ofera pictura europeana a secolului al XIX-lea si al XX-lea este incomparabil mai haotica decat alte arte (arhitectura, muzica, literatura, coregrafia). Totusi cercetatorii disting si aici cateva directii de baza care, cand afirmandu-se deschis, cand continuandu-si mersul subteran indica epocii directia ei. In principal sunt trei astfel de directii: una care decompune microcosmosul tabloului (1), una precocupata de caracterul plat al imaginii (2) si, in sfarsit, o multime de subdirectii care asuma si scenograficul si alte ordine minore ale spectacolului care implica si vizualul ce aspira la redarea oniricului, ludicului, absurdului (3). In profunzime, acestea, legate unele de altele, ii atrag pe artistii acestor vremuri dupa ele si ii lasa in urma si deoparte pe cei care i se opun.

continuare:
www.agero-stuttgart.de


Postări populare de pe acest blog

"Exista o legatura intre literatura si arta?"

MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de F. Dostoievski)

Despre Dumnezeu şi om - Lev Tolstoi