La bunici
LA BUNICI - RETRO-NOSTALGII DE VARĂ
Tiberiu COSOVAN*
(Fragment din volumul de amintiri retro-nostalgice „Mistagogia penumbrei”)
Când mergeam în vizită anunţată, pe bunicul Dimitrie îl găseam întotdeauna aşteptându-ne în poartă, cu ţinuta pusă la punct, îmbrăcat cu costum „nemţesc”, sau, dacă era vremea călduroasă, numai cu pantalonii de cangard cafeniu şi cu vesta strânsă cu cataramă la spate, închisă la toţi nasturii („îmbumbată” cum spunea el), purtând una din cravatele lui monocolore, cu buline mărunte-mărunte, înnodată cu grijă sub gulerul tare al cămăşii.
Când mă îmbrăţişa şi mă săruta zgâriindu-mă cu mustaţa-i ţepoasă, tunsă scurt, englezeşte, „pe buză”, simţeam mirosul pătrunzător de levănţică (pe care bunica Maria o aşeza, în buchete legate cu fire colorate de lînă, în sertarele şi pe rafturile dulapului cu lenjerie) şi de tutun de la ţigaretele fără filtru, pe care le fuma tacticos cu „şpiţul” cioplit din lemn de cireş. La buzunarul vestei îi atîrna lanţul ceasornicului cu capac aurit, pe care-l rugam adesea să mi-l arate privindu-l ca pe o mare minunăţie, fascinat fiind de scena gravată pe capac, cu câţiva militari călări grupaţi la marginea unei păduri. Ceasul, pe care îl primise cu multe decenii în urmă, când absolvise Şcoala de ofiţeri de cavalerie, funcţiona cu exactitate, bunicul având grijă zilnic să-l „întoarcă” şi să-i potrivească „ţaigărele” (acele arătătoare) pe când asculta atent radioul.
Bunica ne întâmpina în veranda cu mobilier împletit din nuiele, unde se lua de obicei masa şi unde aşteptam nerăbdător să-mi primesc farfurioara cu dulceaţă, de nuci sau de vişine, şi paharul cu apă rece de la fântână. Veranda era teritoriul de necontestat al lui Bubi, cairn terrier-ul colţos pe care trebuia să-l... respect fiindcă mi se spusese că era cu un an mai mare ca mine. Bubi era şi stăpînul absolut al curţii şi nimeni nu putea trece dincolo de poartă fără să se expună atacului său direct şi vijelios. În prezenţa bunicilor însă, deşi rânjea ameninţător, nu riscai să fi „compostat” întrucât asculta smerit de cuvântul lor.
continuare: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO
Tiberiu COSOVAN*
(Fragment din volumul de amintiri retro-nostalgice „Mistagogia penumbrei”)
Când mergeam în vizită anunţată, pe bunicul Dimitrie îl găseam întotdeauna aşteptându-ne în poartă, cu ţinuta pusă la punct, îmbrăcat cu costum „nemţesc”, sau, dacă era vremea călduroasă, numai cu pantalonii de cangard cafeniu şi cu vesta strânsă cu cataramă la spate, închisă la toţi nasturii („îmbumbată” cum spunea el), purtând una din cravatele lui monocolore, cu buline mărunte-mărunte, înnodată cu grijă sub gulerul tare al cămăşii.
Când mă îmbrăţişa şi mă săruta zgâriindu-mă cu mustaţa-i ţepoasă, tunsă scurt, englezeşte, „pe buză”, simţeam mirosul pătrunzător de levănţică (pe care bunica Maria o aşeza, în buchete legate cu fire colorate de lînă, în sertarele şi pe rafturile dulapului cu lenjerie) şi de tutun de la ţigaretele fără filtru, pe care le fuma tacticos cu „şpiţul” cioplit din lemn de cireş. La buzunarul vestei îi atîrna lanţul ceasornicului cu capac aurit, pe care-l rugam adesea să mi-l arate privindu-l ca pe o mare minunăţie, fascinat fiind de scena gravată pe capac, cu câţiva militari călări grupaţi la marginea unei păduri. Ceasul, pe care îl primise cu multe decenii în urmă, când absolvise Şcoala de ofiţeri de cavalerie, funcţiona cu exactitate, bunicul având grijă zilnic să-l „întoarcă” şi să-i potrivească „ţaigărele” (acele arătătoare) pe când asculta atent radioul.
Bunica ne întâmpina în veranda cu mobilier împletit din nuiele, unde se lua de obicei masa şi unde aşteptam nerăbdător să-mi primesc farfurioara cu dulceaţă, de nuci sau de vişine, şi paharul cu apă rece de la fântână. Veranda era teritoriul de necontestat al lui Bubi, cairn terrier-ul colţos pe care trebuia să-l... respect fiindcă mi se spusese că era cu un an mai mare ca mine. Bubi era şi stăpînul absolut al curţii şi nimeni nu putea trece dincolo de poartă fără să se expună atacului său direct şi vijelios. În prezenţa bunicilor însă, deşi rânjea ameninţător, nu riscai să fi „compostat” întrucât asculta smerit de cuvântul lor.
continuare: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO