Literatura romana

Petre Fluerasu

Literatura română la început de mileniu - evidenţe, speranţe, perspective

“Oamenii nu citesc generaţii, citesc cărţi!” - Tudor Octavian

Creatorul a fost în vechile societăţi un membru privilegiat. Cunoaşterea conferea atunci o poziţie de forţă, demiurgică, iar cei care o posedau acţionau aproape de fiecare dată aidoma unor despoţi. Cultura a rămas pentru multe secole o afacere restrânsă, o castă imuabilă, la care marea majoritate a oamenilor nu avea cum să ajungă. În vechile societăţi, cărturarii, cei care ştiau să scrie şi citească, conduceau. Societatea în esenţă era modelată de aceştia. Pentru a ajunge să ai ceva de spus trebuia să urmezi un întreg mecanism, trebuia să reuşeşti să te integrezi în cercurile restrânse care guvernau exprimarea. Pe parcursul istoriei, cultura, arta, muzica, au fost aservite de nenumărate ori unor interese oculte.

Multe dintre marile opere, pe care astăzi tindem să le sanctificăm, au la bază motive banale. Marii artişti ai Renaşterii au pictat, au scris şi au sculptat pentru bani, iar asta nu are nicio legătură cu valoarea intrinsecă a creaţiilor. Ceea ce pentru noi apare acum ca o minune era atunci o simplă sursă de câştig. Nu a fost niciodată nimic ruşinos în arta percepută ca o meserie.

Peisajul literar din România s-a aflat încă din stadiile sale incipiente în umbra scenei internaţionale. Lipsa vreunui laureat român al Premiului Nobel pentru Literatură spune totul în acest sens. Din păcate, autorii români au reuşit de prea puţine ori să se ridice la nivelul necesar afirmării pe plan mondial, rămânând cramponaţi în bătălia internă pentru un succes minor. Temele abordate, motivele centrale, tehnicile, par să se adreseze în continuare unei elite care, în perpsectiva globalizării şi a evoluţiei accelerate, nu mai are prea multe de spus.

În trecut, arta se adresa unei elite care deţinea puterea absolută. Oamenii simpli nu aveau putere de decizie, nu puteau influenţa procesele importante. Doar odată cu explozia economică a început să crească importanţa individului. Astăzi, opţiunile sunt infinite. Cultura nu mai poate fi impusă, ci trebuie să se impună prin valoare. Cartea se transformă într-un bun, pe care utilizatorii îl pot sau nu achiziţiona. Scriitorii de succes pe plan mondial au învăţat să se adapteze acestor legi simple, au învăţat să scrie în primul rând pentru cititorii cărora doresc să li se adreseze. Asta nu înseamnă trădarea principiilor personale, asta înseamnă doar capacitatea de a-ţi analiza opera cu detaşare şi de a identifica punctele forte şi punctele slabe.

În România din păcate foarte mulţi creatori (aş îndrăzni să spun majoritatea) nu au depăşit încă faza romantică a creaţiei. Scriitorii cred că sunt speciali, că sunt meniţi să conducă, să dicteze şi că mentalitatea cititorilor trebuie să se muleze pe ideile lor. Suntem martorii unei rupturi de proporţii, o distanţare a cititorilor faţă de literatura în care nu se mai pot regăsi şi care se încăpăţânează să nu le ofere nimic. În timp ce cărţile autorilor străini (mai ales a acelor autori etichetaţi de criticii literari autohtoni ca fiind facili sau comerciali) se vând ca pâinea caldă, scriitorii români nu reuşesc să vândă. Cărţile nu sunt cumpărate, editurile devin din ce în ce mai reticente în faţa propunerilor autohtone. Şi în loc să acuze editurile (care, aşa cum este şi normal, există şi respectă regulile unei societăţi de piaţă) de rea voinţă, scriitorii ar trebui să încerce să înţeleagă nevoile reale ale publicului. La fel ca pe orice piaţă, există o cerere, iar oamenii apelează la literatura străină pentru că românii nu reuşesc să le ofere ceea ce vor. Nu se poate spune că nu se mai cumpără carte (sunt de ajuns câteva ore de observaţie în orice hypermarket pentru a vedea că oamenii sunt interesaţi de literatură cu adevărat) atâta timp cât tirajele autorilor străini de succes apăruţi în România pot fi comparate cu cele de pe plan mondial. Da, nu se mai cumpără carte autohtonă, însă singurii vinovaţi pentru aceasta sunt scriitorii, care refuză să se adapteze cerinţelor pieţii.

Lumea literară din România, privită din exterior, apare ca fiind perfect ermetică. În afara unui contact superficial, o legătură strânsă între autor şi cititor nu există. Literatura se face la noi avându-se în vedere ipotetica valoare intrinsecă a operei. Din păcate însă, cărţile nu sunt decât foarte rar capabile să treacă testul publicului, cel mai important şi probabil singurul care contează cu adevărat. Având în vedere jocurile de culise inerente, având în vedere luptele pentru putere, avizul criticilor nu poate şi nu trebuie să determine a priori valoarea unei cărţi. Din păcate, cei mai mulţi scriitori scriu şi se citesc între ei, fără nicio legătură cu lumea reală, exterioară. Numai astfel se poate explica absenţa marilor teme de interes mondial din literatura română. Noile generaţii se concentrează asupra banalităţii în timp ce timpul în care trăim se dovedeşte a fi una dintre cele mai agitate perioade istorice de până acum. Literatura română însă pare să evite cu obstinaţie marile teme, de interes general, pare să evite adevăratele polemici purtate la nivel global. Aproape niciun autor român nu dă semne că ar dori să se implice pe scena politico-socială, aproape niciun autor român nu încearcă să se transforme într-un actor pe plan mondial. Preluăm orbeşte paradigme fără să încercăm să venim cu ceva nou, fără să încercăm să stabilim noi limite. Literatura română stagnează de ani buni, fiind incapabilă să producă cărţi de impact, cărţi care să schimbe mentalităţile, cărţi care să însemne cu adevărat ceva, pentru că nu crede cu adevărat în ea!

Şi principalul motiv al insuccesului este lipsa unei audienţe suficient de mare şi de diversificată. Elita căreia i se adresează în principal cărţile este nesemnificativă în contextul actual. Omenirea a evoluat, am depăşit stadiul social în care o minoritate stabilea regulile imuabile. Astăzi libertatea de expresie şi multiplele capacităţi de exprimare permit fiecărui individ să fie activ în cadrul societăţii. Şi iată de ce impactul unor cărţi care insistă să se adreseze unor elite îşi restrânge din ce în ce mai mult paleta de publicuri ţintă. Oamenii, atunci când se simt respinşi, aleg altceva. În trecut, când presa era controlată de intelectuali, când alte mijloace de informare nu existau, monopolul literaturii nu putea fi contestat. Astăzi, când explozia media a eliberat societatea de acest monopol, literatura se vede nevoită să reziste atacurilor noilor forme de comunicare. Şi pentru asta mesajul trebuie schimbat. Dacă ne încrâncenăm să păstrăm formule învechite, dacă aplicăm orbeşte aceleaşi metode perimate, vom ajunge să scriem doar pentru scriitori. Iar lectura acestora, determinată de foarte multe ori de interese colaterale, nu contează foarte mult. Nu ne putem aştepta la un feedback coerent din partea unui competitor de aceea trebuie să ne apropiem de cititor şi să încercăm să îl câştigăm, să încercăm să îl atragem de partea noastră. Omul trebuie să simtă că are de ce să revină, trebuie să simtă că merită să stingă televizorul pentru a citi câteva pagini, trebuie să simtă că acele pagini îi pot oferi ceva nou, ceva inedit, ceva folositor. Până la urmă, viaţa omului este guvernată de un cinism existenţial firesc. Timpul este limitat şi trebuie să faci în permanenţă alegeri. Literatura a ajuns astăzi o simplă opţiune pe care trebuie să ştim să o promovăm având în vedere interesele reale ale publicurilor ţintă.

continuare: http://conexiuni.net/