Andrei Plesu

„Sintem o generatie fracturata“

Interviu cu Andrei PLESU

Cristina POENARU

Ati scris in perioada in care ati fost ministru de Externe, in anii 1998-1999, domnule profesor Andrei Plesu?

Am intrat in aceasta slujba de ministru al Afacerilor Externe avind convingerea ca n-am sa pot rosti niciodata texte scrise de altii. Si, dupa putina vreme, am cedat. Mi-am dat seama ca, la cite discursuri de protocol trebuie sa fac fata, acest proiect era o utopie. Dar am scris, totusi, in acest interval citeva texte: discursuri pe care le-am tinut, la Leipzig, la Berlin, la Dresda, Wiesbaden, Londra sau Buenos Aires. Si sigur ca si in discursurile oficiale faceam unele mici indreptari, din cind in cind, acolo unde reflexele mele mai vechi erau contrariate, ori adaugam cite un paragraf. Dar nu mi-as putea revendica integral decit o mica parte dintre textele pe care le-am rostit ca ministru de Externe. Nu pun la socoteala interventiile improvizate la diverse intruniri sau discursurile ocazionale, nepregatite dinainte.

Cu cititul cum stateati in perioada aceea?

Mediocru. Am citit multe meniuri la mesele de protocol. Am citit tone de dosare documentare pe diverse probleme de politica externa si cu complexul celui care trebuie mereu sa se puna la punct, fiindca nu ii este subinteleasa competenta. Ministerul are talentul sa produca dosare copioase. Pentru o convorbire de un sfert de ora trebuie sa citesti o suta de pagini. E unul dintre lucrurile pe care n-am reusit sa le reformez. N-am reusit sa fac sa se ajunga la un laconism eficace. Deci am citit fara placere si numai atunci cind am fost obligat de ritualul cotidian al postului.

Nici seara, inainte de culcare?

Seara, inainte de culcare, am cazut in viciul televiziunii. Pentru ca nu mai aveam seara destula energie sa citesc autori severi si atunci ma uitam semiadormit la ce ofera canalele de televiziune. Iar asta, de obicei, imi lua somnul, pina la urma, pentru ca ma scotea din minti. Sint si acum iritat, seara de seara, de ce vad si aud pe diverse posturi de televiziune. Si nu e vorba aici de ideile propriu-zise, rare, de altfel, e vorba despre ce aud ca limba romana si de ce vad ca tip de comportament. Sintem intr-o deriva foarte periculoasa din punctul asta de vedere. Pentru ca faceti o revista, sint sigur ca o sa va preocupe si destinul limbii romane batjocorite, in perioada aceasta, mai mult decit in variantele de lemn de dinainte de ‘89, care erau standardizate, aproape. S-a ajuns acum la o libertate a schimonosirii limbii si a proastei ei folosiri, care e fara precedent.
Mai ales „patriotii“ nu stiu romaneste. Am observat ca naturile foarte dinamice, militante in planul national, stiu putina istorie nationala, au imagini vagi despre cultura nationala si vorbesc o romaneasca de proaspat veniti.

Aveti, asadar, o privire detasata asupra literaturii romane.
Spuneati, la un moment dat, ca scriitorul roman se caracterizeaza prin „autoscopie si anecdotica”. Cum il vedeti astazi pe scriitorul roman ?

Daca imi aduc bine aminte, asta spuneam cindva, in ‘89, cind, chiar daca era asa, era profund scuzabil. Ce era sa faca scriitorul roman inainte de ‘89, decit autoscopie si anecdotica? Dar, sigur, asta nu-i valabil, global. Dupa ‘89, am constatat un lucru bun si unul rau. Lucrul rau decurge din faptul ca statutul vedetei s-a modificat. Inainte de ‘89, vedeta se recolta dintre scriitori, dintre artisti, dintre oamenii de cultura. Era singurul loc in care incapeau mici straluciri publice. Dupa ‘89, lucrurile au migrat catre gazetari, oameni poli-tici, lideri de opinie si asa mai departe. Am constatat ca au migrat nu numai criteriile, dar au migrat chiar oamenii. Oamenii care se distinsesera ca vedete publice, in plan cultural, au asumat notorietati in alta zona. Asta n-a fost intotdeauna fericit, nici pentru zona pe care au parasit-o, nici pentru cea spre care s-au indreptat. Lucrul bun este ca, in ciuda saraciei, in ciuda acestor mutari de accent, constat ca editurile prolifereaza, ca standurile de carti sint ubicue si pline si ca lumea pare sa consume, in continuare, in orice caz, sa cumpere carte. Sper ca majoritatea o cumpara ca s-o citeasca. Si asta e un lucru uimitor fiindca am senzatia ca rata lecturii n-a coborit o data cu nivelul de trai.

continuare:
www.observatorcultural.ro


Postări populare de pe acest blog

MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de F. Dostoievski)

"Exista o legatura intre literatura si arta?"

Despre Dumnezeu şi om - Lev Tolstoi