Gradini publice in Bucuresti
Gradini publice in Bucuresti
Ovidiu DRAGHIA
Bucurestiul a fost supranumit intr-o vreme orasul gradinilor. In secolul XIX, orasul de azi era un sat mai mare (cel putin asa era vazut de calatorii straini) scufundat in verdeata. Existau reminiscente ale vechilor codri, existau apoi plantatii viticole extrem de intinse. Livezile sau gradinile de zarzavat si micile gradini ale locuitorilor intregesc acest tablou. Nu in ultimul rind, erau proprietati “verzi” enorme ca suprafata, amenajate ca gradini sau salbatice. Rezumind, cred ca putem, fara a exagera prea mult, sa ne imaginam Bucurestiul de inceput de secol XIX ca pe un continent de verdeata, presarat ici si colo cu citeva constructii. De ce a aparut gradina publica intr-un astfel de teritoriu care, cel putin aparent, nu mai avea nevoie de adaugiri verzi ? Era ea cu adevarat o necesitate pentru a confirma citadinizarea locuitorilor marelui sat care era pe atunci Bucurestiul?
Viile
Plantatiile viticole par a fi fost primele gradini publice din Bucuresti. De ce gradini publice? Pentru mai multe motive: la un moment dat (secolul XVI sau poate putin mai devreme), viile incep sa fie exploatate si “turistic”. Oamenii incep sa le frecventeze nu numai pentru a culege roadele, ci si pentru relaxare. Mai ales boierii valorizau “turistic” aceste gradini. Neexistind in oras decit un numar infim de gradini amenajate (ma raportez in continuare la perioada ante-1800), acestia probabil ca simteau nevoia evadarii intr-un alt spatiu decit cel domestic.
Aceste chioscuri, construite la origini de domnitori pentru uzul lor, au fost la un moment dat accesibile tuturor orasenilor.
Gradina peisagera
Se pare ca Cismigiul are totusi prioritate ca vechime: lucrarile incep prin 1830, sub comanda generalului Pavel Kiseleff. Aceste gradini reprezinta o mare infuzie de Occident – daca-mi este permisa exprimarea – intr-un spatiu postfanariot. Cel care a definitivat aceste spatii a fost Meyer, un occidental.
Nu se remarca elemente de factura orientala in structura gradinilor discutate. Arhitectii lor par sa fi copiat modelele occidentale, neadmitind elemente neaose. Totusi, unele instructiuni de respectat in secolul XIX in Gradina Cismigiu par usor balcanice: “Preumblarea prin gradina este sloboda tuturor… de la rasaritul soarelui pina la 10 ceasuri seara, si in nopti cu luna pina la 12 ceasuri”. Aceste reguli nu vor fi aparut de florile marului. Exista o realitate ce trebuia combatuta; la portile Orientului, unde…
Gradina-restaurant
Istoricii Bucurestiului nu obisnuiesc sa faca distinctia intre restaurantul in aer liber si gradina-restaurant. Aceasta este insa o realitate aparte in peisajul citadin de la noi. Chiar si cronicarii vremii cad in pacatul acestei omonimii. De pilda, sub titlul Restaurante si Gradini, de Marsillac prezinta la un moment dat, aleatoriu, tipuri diferite de gradini.
Gradinile pentru promenada ale acestor restaurante sint modeste ca suprafata si ca design. Originea lor ar putea fi in vechiul obicei al romanului de a minca vara in natura. Cum Bucurestiul era bogat in spatii verzi, proliferarea gradinilor-restaurant se explica.
Preumblatori prin gradinile de altadata
La inceput au fost boierii… Ei au fost primii care au simtit nevoia de un aer diferit de cel al casei lor si poate diferit si de acela al mosiilor lor. Viile sint primele experiente de divertisment intr-un spatiu natural, modificat, desigur.
Ne-boierii se inghesuiau in timpul lor liber in cringurile satului mare. Asa cum am spus, unele chioscuri le erau destinate. Uneori, aveau acces in gradinile boierilor. In secolul XIX, cei din mahalale vor capata gusturi pentru unele locuri (gradini) din oras: Cismigiu, Bordei, Breslea sau, uneori, Kiseleff (in fapt, toate acestea reprezentau periferia orasului).
Elitele vor tinde de asemenea catre o individualizare a locurilor de petrecere. In secolul XIX, Gradina Rasca era locul nocturn de petrecere si de etalare obligatorie in lumea buna. Kiselefful era diurn, dar si el obligatoriu de frecventat. Cismigiul se pare ca nu era foarte agreat de elite, daca e sa-i dam crezare lui de Marsillac.
In gradina Rasca exista si o scena. Acolo s-au jucat numeroase piese de teatru, majoritatea straine. Caragiale a fost jucat cu O noapte furtunoasa.
selectii:
www.observatorcultural.ro
Ovidiu DRAGHIA
Bucurestiul a fost supranumit intr-o vreme orasul gradinilor. In secolul XIX, orasul de azi era un sat mai mare (cel putin asa era vazut de calatorii straini) scufundat in verdeata. Existau reminiscente ale vechilor codri, existau apoi plantatii viticole extrem de intinse. Livezile sau gradinile de zarzavat si micile gradini ale locuitorilor intregesc acest tablou. Nu in ultimul rind, erau proprietati “verzi” enorme ca suprafata, amenajate ca gradini sau salbatice. Rezumind, cred ca putem, fara a exagera prea mult, sa ne imaginam Bucurestiul de inceput de secol XIX ca pe un continent de verdeata, presarat ici si colo cu citeva constructii. De ce a aparut gradina publica intr-un astfel de teritoriu care, cel putin aparent, nu mai avea nevoie de adaugiri verzi ? Era ea cu adevarat o necesitate pentru a confirma citadinizarea locuitorilor marelui sat care era pe atunci Bucurestiul?
Viile
Plantatiile viticole par a fi fost primele gradini publice din Bucuresti. De ce gradini publice? Pentru mai multe motive: la un moment dat (secolul XVI sau poate putin mai devreme), viile incep sa fie exploatate si “turistic”. Oamenii incep sa le frecventeze nu numai pentru a culege roadele, ci si pentru relaxare. Mai ales boierii valorizau “turistic” aceste gradini. Neexistind in oras decit un numar infim de gradini amenajate (ma raportez in continuare la perioada ante-1800), acestia probabil ca simteau nevoia evadarii intr-un alt spatiu decit cel domestic.
Aceste chioscuri, construite la origini de domnitori pentru uzul lor, au fost la un moment dat accesibile tuturor orasenilor.
Gradina peisagera
Se pare ca Cismigiul are totusi prioritate ca vechime: lucrarile incep prin 1830, sub comanda generalului Pavel Kiseleff. Aceste gradini reprezinta o mare infuzie de Occident – daca-mi este permisa exprimarea – intr-un spatiu postfanariot. Cel care a definitivat aceste spatii a fost Meyer, un occidental.
Nu se remarca elemente de factura orientala in structura gradinilor discutate. Arhitectii lor par sa fi copiat modelele occidentale, neadmitind elemente neaose. Totusi, unele instructiuni de respectat in secolul XIX in Gradina Cismigiu par usor balcanice: “Preumblarea prin gradina este sloboda tuturor… de la rasaritul soarelui pina la 10 ceasuri seara, si in nopti cu luna pina la 12 ceasuri”. Aceste reguli nu vor fi aparut de florile marului. Exista o realitate ce trebuia combatuta; la portile Orientului, unde…
Gradina-restaurant
Istoricii Bucurestiului nu obisnuiesc sa faca distinctia intre restaurantul in aer liber si gradina-restaurant. Aceasta este insa o realitate aparte in peisajul citadin de la noi. Chiar si cronicarii vremii cad in pacatul acestei omonimii. De pilda, sub titlul Restaurante si Gradini, de Marsillac prezinta la un moment dat, aleatoriu, tipuri diferite de gradini.
Gradinile pentru promenada ale acestor restaurante sint modeste ca suprafata si ca design. Originea lor ar putea fi in vechiul obicei al romanului de a minca vara in natura. Cum Bucurestiul era bogat in spatii verzi, proliferarea gradinilor-restaurant se explica.
Preumblatori prin gradinile de altadata
La inceput au fost boierii… Ei au fost primii care au simtit nevoia de un aer diferit de cel al casei lor si poate diferit si de acela al mosiilor lor. Viile sint primele experiente de divertisment intr-un spatiu natural, modificat, desigur.
Ne-boierii se inghesuiau in timpul lor liber in cringurile satului mare. Asa cum am spus, unele chioscuri le erau destinate. Uneori, aveau acces in gradinile boierilor. In secolul XIX, cei din mahalale vor capata gusturi pentru unele locuri (gradini) din oras: Cismigiu, Bordei, Breslea sau, uneori, Kiseleff (in fapt, toate acestea reprezentau periferia orasului).
Elitele vor tinde de asemenea catre o individualizare a locurilor de petrecere. In secolul XIX, Gradina Rasca era locul nocturn de petrecere si de etalare obligatorie in lumea buna. Kiselefful era diurn, dar si el obligatoriu de frecventat. Cismigiul se pare ca nu era foarte agreat de elite, daca e sa-i dam crezare lui de Marsillac.
In gradina Rasca exista si o scena. Acolo s-au jucat numeroase piese de teatru, majoritatea straine. Caragiale a fost jucat cu O noapte furtunoasa.
selectii:
www.observatorcultural.ro