"Calomnii mitologice" de Octavian Paler
Am terminat de curand "Calomnii mitologice" de Octavian Paler. Cartea porneste de la ideea ca lumea moderna nu mai poate crea mituri ca in antichitate. Singurele mituri moderne, care le pot egala pe cele antice, sunt produse de o capodopera literara. In jurul acestei idei sunt tesute conferinte filosofice nerostite care vorbesc despre dragoste, batranete si viata.
Intalnim ganduri despre idealism: "Azi, oamenii lucizi nu-si pot permite prea multe iluzii. Ei stiu ca idealismul e anacronic, e nerentabil." Despre sensul vietii: "ca nu poti obtine nimic esential in viata fara a avea o convingere". Unul dintre discursuri ne vorbeste despre Don Quijote care a rezolvat cea mai incalcita problema a filosofiei, si anume rostul vietii. Pentru cei mai multi dintre noi, viata reprezinta un drum intre o nastere si o moarte. Un drum presarat cu vanitati, ambitii, alergand dupa bani, succes si glorie.
Apoi ne intrebam daca viata nu este absurda totusi. Pentru Don Quijote dragostea este un motiv suficient pentru a trai. O alta conferinta aduce in discutie indemnul grecilor antici pentru masura. Octavian Paler fiind de parere ca pentru a da adevarata ta masura in viata, trebuie sa fii fara masura: sa doresti, sa crezi, sa visezi cu toata puterea fiintei.
Octavian Paler ne duce pas cu pas in lumea vechii Grecii, al[turi de marile mituri. Dar ce-ar fi fost Olimpul fara acestea? Ajuns pe urmele legenderlor, scriitorul n-a gasit decat o stanca arida, unde nici caprele nu urcau. Olimpul este altceva decat un munte innobilat de aura povestilor, fara zeii grecilor care nu tineau deloc sa se ridice deasupra slabiciunilor omenesti. Iluzia poate avea, uneori, mai multa grandoare decat realitatea.
Aceasta realitate este intarita de cuvintele lui Nietzsche, care spunea ca intreaga conceptie a grecilor despre frumusete a iesit din durere. Ca grecii si-au creat anume niste zei senini, care sa-i ajute sa iasa din starea lor persimista.
Acestea sunt doar cateva dintre ideile acestor conferinte imaginare.
La finalul cartii, scriitorul ne duce incet, dar sigur, la concluzia ca anticii apelau la mituri pentru a spune cu ajutorul lor cum intelegeau lumea.
Intalnim ganduri despre idealism: "Azi, oamenii lucizi nu-si pot permite prea multe iluzii. Ei stiu ca idealismul e anacronic, e nerentabil." Despre sensul vietii: "ca nu poti obtine nimic esential in viata fara a avea o convingere". Unul dintre discursuri ne vorbeste despre Don Quijote care a rezolvat cea mai incalcita problema a filosofiei, si anume rostul vietii. Pentru cei mai multi dintre noi, viata reprezinta un drum intre o nastere si o moarte. Un drum presarat cu vanitati, ambitii, alergand dupa bani, succes si glorie.
Apoi ne intrebam daca viata nu este absurda totusi. Pentru Don Quijote dragostea este un motiv suficient pentru a trai. O alta conferinta aduce in discutie indemnul grecilor antici pentru masura. Octavian Paler fiind de parere ca pentru a da adevarata ta masura in viata, trebuie sa fii fara masura: sa doresti, sa crezi, sa visezi cu toata puterea fiintei.
Octavian Paler ne duce pas cu pas in lumea vechii Grecii, al[turi de marile mituri. Dar ce-ar fi fost Olimpul fara acestea? Ajuns pe urmele legenderlor, scriitorul n-a gasit decat o stanca arida, unde nici caprele nu urcau. Olimpul este altceva decat un munte innobilat de aura povestilor, fara zeii grecilor care nu tineau deloc sa se ridice deasupra slabiciunilor omenesti. Iluzia poate avea, uneori, mai multa grandoare decat realitatea.
Aceasta realitate este intarita de cuvintele lui Nietzsche, care spunea ca intreaga conceptie a grecilor despre frumusete a iesit din durere. Ca grecii si-au creat anume niste zei senini, care sa-i ajute sa iasa din starea lor persimista.
Acestea sunt doar cateva dintre ideile acestor conferinte imaginare.
La finalul cartii, scriitorul ne duce incet, dar sigur, la concluzia ca anticii apelau la mituri pentru a spune cu ajutorul lor cum intelegeau lumea.