Crist şi condiţia umană - de Ernest Bernea

„Pe plan interior, credinţa aduce echilibru sufletesc şi întreţine starea de stabilitate. Omul prin natură şi destin este creator pentru că a căpătat conştiinţa de sine şi harul”.

„Prezenţa răului în lume aduce multă suferinţă şi dezgust, dar această prezenţă are o compensaţie pozitivă: îndreaptă privirile omului către binele suprem care este Dumnezeu”.

„Dumnezeu a creat omul şi îl iubeşte. Păcatul originar, slăbiciunile şi greşelile lui personale nu-l pot opri să se mântuiască. Cel mai prăbuşit om păstrează în el o fărâmă de lumină care îl face capabil să alunge instigaţia răului.

Modul cum se îndreaptă omul spre mântuire.

Întâi vine umilinţa. Umilinţa este o stare de cuminţenie şi supunere în faţa grandorii lumii în care existăm. Umilinţa evită dilatarea bolnăvicioasă a eului (atât de frecventă azi), alungă egoismul şi deschide ferestrele. Materialismul şi determinismul secolului nostru sunt o urmare a greşitei aşezări a omului. Omul este mare abia atunci când îşi cunoaşte limitele şi slăbiciunile.

În al doilea rând vine căinţa.

Mântuirea nu se poate produce fără dragoste. Dragostea este calea cea mai sigură împotriva răului şi balsamul întăritor în faţa suferinţei. Toate marile probleme ale vieţii pot fi rezolvate în lumina dragostei şi toate bucuriile vin pe calea ei.

„Omul fiind o fiinţă dublă nu este înclinat numai spre bine; el trebuie să judece, să aleagă şi să hotărască către ce anume poate să meargă: către  domeniul răului sau către acela al binelui şi creaţiei.”

„Fără Dumnezeu omul rămâne singur – simte golul lumii şi trăieşte starea de teamă. Prin prezenţa divină lumea şi viaţa se încarcă de înţeles şi omul se fortifică.”