Stefan Zweig - Lumea de ieri. Amintirile unui european (citate)

Lumea de ieri. Amintirile unui european

„Când încerc să găsesc o caracterizare succintă pentru anii dinaintea Primului Război Mondial, ani în care am devenit matur, mi se pare că formula cea mai pregnantă ce li se poate aplica este aceea de vârsta de aur a statorniciei. În aproape milenara noastră monarhie austriacă, totul părea să se sprijine pe temelii de granit, statul însuşi fiind chezăşia supremă a acestei trăinicii. [...] Fiecare ştia ce are şi ce i se cuvine, ce este permis şi ce nu. Toate îşi aveau o normă, o măsură şi o pondere precisă. [...] Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Viena de altădată. [...] Ura care contrapune o ţară altei ţări, un popor altui popor, un grup altui grup încă nu ţâşnea zilnic din gazete, nu dezbina oamenii şi naţiunile; acel instinct de turmă şi de gloată încă nu devenise atât de monstruos cum e în viaţa publică de azi; libertatea de mişcare a individului trecea drept o condiţtie firească a existenţei, lucru ce abia se mai poate concepe astăzi; toleranta nu era dispreţuită cum e astăzi, ca un semn de slăbiciune şi lipsă de fermitate, ci se afla la loc de cinste ca o forţă etică.“… 

“Căci n-a fost un secol pătimaș acela în care m-am născut și m-am format eu. Era o lume ordonată, cu delimitări clare și tranziții line, o lume care nu cunoștea graba. Ritmul noilor viteze nu se extinsese încă de la mașini, telefon, radio, avion la om, timpul și vârsta  aveau o altă măsură. Se ducea o viață mai tihnită, și când încerc să-mi reconstitui plastic chipurile celor maturi care au vegheat asupra copilăriei mele am surpriza să constat că mulți dintre ei se îngrășau de timpuriu. Mergeau încet, vorbeau măsurat și în timpul conversației își netezeau bărbile bine îngrijite. (…) Graba era socotită o lipsă de eleganță, ea era de fapt inutilă, căci în această lume burgheză bine clădită, cu nenumăratele ei mici asigurări și măsuri de acoperire, nu se întâmpla niciodată ceva neașteptat ; catastrofele, câte se produceau pe la periferia lumii exterioare, nu pătrundeau prin peretele bine căptușit al vieții asigurate. “        

(în timpul primului si al doilea  razboi mondial)
Austria
« Conductorii care arătau pasagerilor unde să se așeze umblau de colo-colo, slabi, lihniți de foame și îmbrăcați în zdrențe : le atârnau uniformele rupte și ponosite pe umerii căzuți. Curelele pentru închisul și deschisul geamurilor fuseseră tăiate și luate, pentru că orice bucată de piele era un lucru de valoare. Și prin pernele de la scaune dăduseră iama niște cuțite cu baionete tâlhărești ; bucăți întregi de material fuseseră smulse în mod barbar de vreun individ lipsit de scrupule care voia să-și dea ghetele la peticit, drept care fura piele de oriunde putea. Tot așa fuseseră furate și scrumierele, și asta numai pentru câteva grame de nichel și cupru.
…. 

Becurile electrice fuseseră sparte sau furate, cine avea ceva de căutat trebuia să-și facă drum  pe pipăite și cu ajutorul bețelor de chibrit.… 

Un comerț grotesc s-a răspândit în toată țara. Lucrurile de care se puteau lipsi erau duse de orășeni țăranilor. Unii au fost nevoiți să-și scoată verigheta de la deget și cureaua din jurul mijlocului numai ca să-și hrănească trupul. Haosul și nemulțumirea populației creșteau de la o săptămână la alta. Căci din zi în zi devalorizarea banilor se resimțea tot mai puternic. (…) În curând n-a mai știut nimeni ce și cât costă. Prețuriel urcau după bunul plac al unuia sau altuia ; o cutie de chibrituri costa într-o prăvălie care majorase prețul la timp de douăzeci de ori mai mult decât în cealaltă. (…) Cel mai grotesc s-au manifestat nepotrivirile în materie de chirii, la care guvernul, ca să-i apere pe chiriași și să lovească în proprietari, a interzis orice majorare. În curând, în Austria o locuință de mărime media a ajuns să-l coste pe chiraiș, pe un an întreg, mai puțin decât un prânz; întreaga Austrie a locuit de fapt cinci sau zece ani mai mult sau mai puțin pe degeaba. Din pricina acestui haos demențial, situația devenea de la o săptămână la alta mai anormală și mai imorală. Cine făcuse economii timp de patruzeci de ani și pe deasupra îți plasase banii, din patriotism, în împrumutul de război a ajuns cerșetor. Cine avea datorii scăpa de ele. Cine era corect și se conforma regulilor de distribuire a alimentelor suferea de foame ; numai cine avea tupeu mânca pe săturate. Cine știa să dea mită prospera ; cine specula se-mbogățea. Cine vindea la prețul de achiziție era pădat ; cine calcula cu bună-credință rămânea cu buza friptă. Nu exista nici o măsură, nici o valoare în mijlocul acestei disoluții și evaporări a banilor ; singura virtute consta în a fi descurcăreț, abil, fără scrupule și a sări în șa din fuga calului, pentru a nu te lăsa zdrobit sub copitele lui.(….)

Ce vreme incredibilă, anarhică, zgomotoasă în acei ani când, în Austria și Germania, odată cu subțierea valorii banilor, începuseră s-o ia la vale toate celelalte valori ! O epocă de extaz înflăcărat și de răsunătoare trageri pe sfoară, un amestec unic de nerăbdare și fanatism. Tot ce era extravagant și incontrolabil își trăia acum epoca de glorie ; teozofie, ocultism, spiritism, somnambulism, antropozofie, chiromanție, grafologie, yoga indiană și miscticism. Tot ce promitea senzații de maximă intensitate, necunoscute până atunci, orice tip de stupefiante, morfina, cocaina și heroina, se vindeau ca pâinea caldă ; singura tematică ce avea căutare în teatru era incestul și paricidul, categoric proscrisă era, dimpotrivă, orice formă de normalitate și moderație.