Cultura si civilizatie

Cultura si civilizatie

Incercand sa se raspunda la intrebarea ce este cultura?, la dezbaterea Viitorul culturii, Unamuno a declarat ca dupa 40 de ani de profesorat el nu stie ce este cultura. Cultura este un fenomen social foarte complex care se se poate prinde greu intr-un sens strict.

Termenul cultura provine din latinescul cultura, culturae. In antichitate romanii foloseau acest termen cel mai adesea in intelesul originar de cultivare a pamantului. Intelesul de cultura animi, si opus lui cultura agri, ca educatie in sens larg, a spiritului indeosebi, inteles provenind din mediile intelectuale ale Romei antice, este si el prezent azi.

Iata cateva puncte de vedere asupra culturii:

Sociologia abordeaza cultura ca ansamblu de valori materiale si spirituale.
Ea analizeaza raportul dintre cultura si civilizatie din perspectiva conditionarii reciproce, sistemul culturii nationale, cultura folclorica, cultura inalta, cultura de masa, structura interna a culturii.

Istoria priveste cultura ca o dimensiune a societatii, ca un element component al acesteia. Istoria cauta sa particularizeze fenomenul cultural la diverse popoare sau arii geografice, sa-l incadreze in timp si sa-l reconstituie in manifestarile sale, ''povestindu-ne'' astfel despre ''cultura Egiptului antic'', ''cultura Greciei antice'', ''cultura romaneasca in epoca moderna'' etc.

Alexandru Tanase ne spune: ''a defini cultura inseamna a dezvalui semnificatia majora a omenescului, a descoperi vocatia suprema a omului ca existenta constienta de sine, ca fiintare specifica ce depaseste imediatul si se proiecteaza in viitor ca tendinta spre viabilitate si permanenta''.

Filosofii culturii, la randu-le, cu orgoliul si egocentrismul lor, au ridicat cultura la rangul de suflet al omenirii. Ea e totul; cand cultura moare istoria omenirii este in pragul sfarsitului, spune Oswald Spengler.

Si totusi, ce este cultura? ''Pentru a avea cultura, subliniaza Vianu, trebuie sa manifestam un anumit patetism al sufletului''. Acest patetism al sufletului cuprinde, in primul rand, un ''element pur volativ'', inteles ca incordare, ca energie morala. ''Nu se poate produce cultura decat in cazul cand sufletul este stapanit de o tensiune launtrica''. Inertia sufletului, indolenta intelectuala si morala sunt stari care s-ar opune acestei prime conditii a culturii. In al doilea rand, in vointa culturala mai exista un element, intelectual si sentimental in acelasi timp, pe care il numeste postulat optimist, inteles ca o credinta (convingere) ca ''temele culturale nu sunt istovite, ca omenirea mai are inca sarcini mari inaintea ei si ca sufletul omenesc stapaneste mijloacele de a se apropia de aceste teluri''.

Cand o societate sau un individ cultiva numai un gen de valori, atunci se vorbeste de o cultura partiala. Cultura artistica, cultura profesionala, sunt, in termenii proprii ai filosofiei culturii lui Vianu, culturi partiale. ''Sensul insa, scopul pe care o folozofie a culturii il poate recomanda, spune Vianu, nu este o cultura partiala, ci este cultura totala, capacitatea de a trai lumea aceasta sub toate aspectele ei, a o pretui in sensul tuturor valorilor pe care ea in mod virtual le inchide''.

Cultura este ''trupul si expresia unui anume mod de existenta a omului. Pentru a fi creator de cultura omul nu trebuie sa fie decat om, adica o fiinta care trage consecintele existentei sale specifice, intr-un anume orizont si intre anume coordonate''.

Care sunt scopurile finale ale culturii? Care sunt idealurile care conduc opera culturii? Care este, deci, idealul cultural? Am aratat mai inainte ca cultura nu-si propune alte finalitati decat realizarea valorilor. Numai ca valorile nu sunt disipate, fara legatura intre ele. Valorile fac parte dintr-o structura unitara si ierarhica. In fiecare epoca istorica creatorii culturali, urmarind realizarea unei valori speciale, slujesc, in acelasi timp, realizarea unei valori mai generale, calauzitoare deopotriva pentru efortul fiecaruia si al tuturor.

''Faptele culturale sunt inainte de toate fapte de cunoastere'', sustine Alexandru Tanase. Inainte de a se converti in valori, datele pe care le obtine omul in contactul sau cu natura si societatea, trebuie sa devina categorii ale cunoasterii.

Adeseori se vorbeste despre ''cultura franceza'', ''cultura germana'', ''cultura romaneasca'', ''cultura moderna'' sau ''cultura feudala'' (si foarte rar despre ''cultura europeana'', ''cultura islamica'', ''cultura asiatica''), inducandu-se astfel in mintea noastra ideea dependentei totale a culturii de o etnie sau alta. Iar ca un derivat al acestui punct de vedere este asa-zisa problema a ''specificului national''.

Civilizatia inseamna un ansamblu de realizari in economie, politica, cultura (ca sa folosim niste termeni mai accesibili si sintetici), care au facut posibila trecerea spre forme mai mobile de viata.

Arnold J. Toynbee arata ca dezvoltarea statelor nationale, indeosebi in secolul al XIX-lea si inceputul acestuia, i-a determinat pe istorici sa aleaga natiunile ca ''domenii normale de studii istorice'' ca si cum statul national isi este suficient sie insusi. Toynbee considera o astfel de atitudine eronata. (continuare) 

Postări populare de pe acest blog

MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de F. Dostoievski)

"Exista o legatura intre literatura si arta?"

Despre Dumnezeu şi om - Lev Tolstoi