Povete - eseu

Poveţe de la un Pustnic

Cu gîndul la „o predanie, un cuvînt de învăţătură pentru urmaşi, o chintesenţă“, v-aş mărturisi: nu uit ce-mi spunea mie cu ani în urmă un bătrîn pustnic, temut cărturar, abia întors din lume:Aşezăm acum lumea nu pe-un an-doi, ci pe o sută, poate o mie de ani. Nu e vorba acum de a dărîma sau de a distruge. E vremea de a clădi din temelii o lume nouă, o lume mai bună. E vorba de a pune, deci, baze noi acestei lumi. Şi atunci? Vrei să schimbi lumea? – zicea. Gîndeşte să te schimbi pe tine, în primul rînd, spre a fi un model pentru ceilalţi. Aşa cum vrei să fie ei înaintea ta, să fii tu însuţi înaintea lor. Dumneata eşti omul chemat de soartă (aşa-mi spunea bătrînul sihastru: cînd tu, cînd dumneata…) ca unul care simţi ce nu simt toţi ceilalţi, înţelegi ce nu înţeleg ei toţi şi crezi în ce nu cred toţi, dar îi faci să simtă şi ce nu simt ei, să-nţeleagă şi ce nu-nţeleg ei şi să creadă în ceea ce crezi dumneata. Totul e să crezi, aşadar, în ceva, să lupţi pentru ceea ce crezi. Indiferent de ecoul luptei tale în această lume, fii drept cu tine însuţi şi cu toţi ceilalţi. Împarte dreptatea oriunde vei fi şi – nu îndurînd tirania – cu sînge rece, fii ca un leu împotriva tiranului, cu ochii ţintă spre el şi, înfruntînd furtuni cu luare aminte, ai milă mai ales de cel lovit…


Da – zicea – eşti un singuratec, alergi printre ruine, prin cetăţile vechi, ca scriitor te ocupi de trecut. Poate că nu faci rău, dar nu uita ce-ţi spun: trăind în prezent, nu uita oamenii, mai ales. Eşti om, nu uita că eşti om!


Ca om, gîndeşte, ţi s-a dat o viaţă în lumea aceasta; ţi se pare totul trecător, zadarnic, bucură-te că-n această lume zadarnică ţi-ai găsit un rost. Ai în vedere un ţel, ţelul vieţii tale şi, avînd un ţel în viaţă, te îndreaptă statornic spre acest ţel. Fă din propria-ţi viaţă un sanctuar, un templu, din creaţia ta – un imn adresat vieţii, fiinţei a tot ce există şi viază întru sine iar prin opera ta va trăi în noi. Nimic nu-ţi treacă, deci, zadarnic prin faţa ochilor. Nu bagateliza, nu dispreţui nimic în viaţă. Totul este important, toate au sau pot avea un sens. Ceea ce-ţi pare azi anodin, banal, obişnuit, comun, mîine îţi va părea rar, neobişnuit şi demn de toată atenţia unui condei. Nu închide ochii în faţa vieţii. Luminează mintea dumitale şi, dînd fiecărei clipe preţul ei, cheltuieşte-ţi viaţa cu deplină cruţare; nu te risipi, nu-ţi pierde anii în zadar. Pătrunde în viaţă găsind fiecărei clipe eternitatea ei. Cert, nu-ţi cere nimeni să spui oricînd, orice. Avînd ca om, în primul rînd, o viaţă proprie, nu încerca să-ţi pui multe probleme, căci multe sunt sau au fost lămurite de mult. Mai ales, ţine minte, nu scrie orice, nu dispreţui înţelepciunea tăcerii. Cînd n-ai de spus ceva al tău, mai bine taci! Ca om, deci, problemele mari ale vieţii, enigmele ei, să te frămînte şi chinul tău nu va rămîne steril. Ca om, dumneata va trebui să trăieşti, însă. Apără-ţi sănătatea şi puterea morală. Păstrează-ţi cu grijă tăria sufletească, păzeşte-ţi tot ce ai mai scump – numele bun; cu frîne puternice apără în viaţă un hotar de cumpănă în statornic echilibru. Fii val lovind în mal fără răgaz, cu minte, caută-ţi vadul tău şi nu-ţi ieşi din albie, nu inunda valea, nu spulbera surpînd sensul unei vieţi.


Aici e totul, zicea bătrînul sihastru, în sfîrşit. Stăpîn pe tine însuţi, aibi o bună conducere de sine în lume. Nu putem fi stăpînii vieţii noastre decît în măsura în care ne stăpînim noi înşine pe noi. De rest, ce-ţi pasă?


Vrei linişte în jurul tău, să te retragi cu modestie, lipsit de îngîmfare, cu o înţelepciune, în pace cu conştiinţa ta. Ai o conştiinţă, înţelege-te cu ea! Ceea ce-ţi spune ea „nu!“ să nu faci niciodată. Treci cu nepăsare peste ce zic alţii. Ai un principiu personal de viaţă, prin care tu însuţi te organizezi? Nu te lăsa dus de vînt, căci vîntul trece. Adună-ţi puterile în ceasuri grele, rămîi tare, senin şi cinstit în căderi şi înfrîngeri, căci ele vin fără veste şi fără număr. Loviturile vieţii să le suporţi cu demnitate. Lovituri şi mai grele se pot ivi. Vei avea necazuri, mîhniri şi dureri. Primeşte-le la fel, cuminte şi senin. Nu te frămînta din pricina lor, nu te lăsa zdrobit… Curajos în cădere, fii gata la timp pentru un nou pas în viaţă. În cădere, gîndeşte: nu e nimic statornic, precum nici un triumf nu e pecetluit. Aflat în dureri, să le înduri în tăcere, părăsind întristarea, nu-ţi pierde nădejdea în tine şi în oameni. Alungă durerea prin muncă îndîrjită. Unica ta povară, deci, munca să-ţi fie, povară şi pavăză în viaţă. Înfrînt, vino-ţi în fire şi te reculege, te regăseşte în munca dumitale. Convins că faci bine ceea ce faci, fă chiar de-ar fi să nu-i vezi numaidecît rodul. Urmează-ţi calea cu ochii ţintă înainte, nu te lăsa înfrînt. Fii calm în suferinţă, se va întoarce din nou la tine un om, cînd îi vei duce dorul, un prieten uitat şi-ţi vei găsi în el un înger pierdut…


Şi-apoi, zicea bătrînul pustnic, recules, treci la luptă! şi izbăvit în viaţă, caută oamenii! Iubeşte-i şi pe cei care nu te iubesc. De duşmani să n-ai teamă, treci printre ei cu nepăsare. În iubire caută-ţi mîntuirea… Şi ia aminte, în luptă, avînd sufletul cald şi inima bună, va trebui să arzi, să fii o văpaie pe rug, nu o flacără de opaiţ. Stins cîndva între oameni, plecat dintre ei, dispărut ca om, vei supravieţui în inima lor prin opera ta ce va trăi ea însăşi prin propria-ţi inimă nestinsă în ea.


Aşa ascultîndu-l – închei mărturisindu-vă – mi-aminteam marea vorbă a unui iubit dascăl al nostru care, gîndeam, îndreptăţit spunea: “… tot ce adună omul în liniştea lui solitară şi tot ce, deplin izolat de mulţime, poate modela în forme statornice ale gîndului, e un dar al inimii sale iubitoare de oameni în tot ce aceştia pot avea sublim în ea“.


ALEXANDRU HUSAR


(n.1920) Important filosof al culturii, reprezentativ pentru „neo-renaşterea moldovenească „în a doua jumătate a sec. XX; cercetări şi sinteze în istoria civilizaţiei, eseu filosofic şi moralist. Cărţi importante: „Anti-Gog“ (una dintre cele mai originale manifestări ale gândirii româneşti contemporane), „Întoarcerea la literatură“ – istorie literară „Poeme de odinioară“ – versuri, „Vremea de apoi“ – proză.

Postări populare de pe acest blog

MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de F. Dostoievski)

"Exista o legatura intre literatura si arta?"

Despre Dumnezeu şi om - Lev Tolstoi