Scoala lecturii

UN PIC DE ŞCOALĂ A LECTURII

Mai mulţi cititori şi telespectatori ai emisiunii Doar o vorbă săţ-i mai spun mi-au scris, sugerîndu-mi să le ofer indicaţii mai substanţiale de lectură. Ei sunt , pe drept cuvînt, derutaţi (cînd nu, de-a binelea, ameţiţi) de varietatea pestriţă a rafturilor şi tarabelor cu cărţi, din care, efectiv, cei care sunt mai scrupuloşi şi nu vor să-şi consume timpul cu ciurucuri, nu ştiu ce să aleagă. Nu am pretenţia că pot fi un guru în această privinţă, mai ales că domeniul e delicat: preferinţele, gusturile, capacităţile de recepţie sunt extrem de diferite. Dar, ca să nu mă eschivez de la aceste două întrebări: CE SĂ CITIM? şi CUM SĂ CITIM? , care mi se par şi esenţiale în acest timp întortocheat şi zănatec, mi-a venit ideea de a o lua mai pe departe, adică, pentru adevăraţii doritori de îndrumare, mai temeinic. Să-i trimit, pentru început, la cărţile (sau textele, în general) despre CITIT, despre felurile şi rosturile lui. Pentru ca demersul meu să nu fie zadarnic, le-am ales pe cele mai accesibile, în ambele sensuri: uşor de găsit pentru omul mediu, care n-are acces la marile biblioteci, şi :nu foarte savante în conţinut şi agreabil scrise. Aşadar, dacă vă pasionează cititul şi vreţi să aflaţi ce au gîndit minţi bine mobilate despre această acaparantă îndeletnicire, procuraţi-vă măcar o treime din ce am să vă propun eu mai jos. Voi începe cu autori români, voi continua cu cei traduşi în româneşte şi, la urmă, pentru pasionaţii chestiunii, voi da şi un minimum de titluri utile în limbi străine. Evident că această secţionare, români-străini, nu e decît o pură convenţie de lucru pentru redactarea ordonată a acestui articol; dumneavoastră puteţi alterna foarte bine autorii dintr-o parte şi din cealaltă, chiar e recomandabil să procedaţi aşa.
Să pornim blînd. Eu zic să începeţi cu foiletonul Tot mai înveţi, maică?, al lui G.Călinescu, din volumul Cronicile optimistului (EPL, 1964), dar merită să căutaţi şi tabletele Cum se citeşte o carte şi Ziua cărţii , din culegerea Gîlceava înţeleptului cu lumea, alcătuită de Geo Şerban (Ed.Minerva, 1973). În volumul al doilea, din 1974, veţi găsi tabletele Cărţile şi Ce este un autodidact, pe care ar trebui să le luaţi în serios. Dedaţi cu sfera problemei, putem trece la Paul Zarifopol. Puneţi mîna (la orice bibliotecă, dacă n-aveţi noroc într-un anticariat) pe volumul I al antologiei Pentru arta literară (realizator: Al.Săndulescu), apărut la Ed. Minerva în 1971, unde veţi da peste eseurile Mecanizarea scrisului, Motivele scriitorului şi, mai ales, pentru cititorul cuminte şi dornic de iniţiere, Omul cărţilor. Nu vă speriaţi de stilul ironic al lui Zarifopol, e un cărturar pe care puteţi conta, fiindcă dispreţuia sclifoseala, moftul, poza. Dar vă pot recomanda şi un ardelean aşezat, subtil şi serios, care tratează subiectul lecturii cu gravitatea specifică, limpede şi vast; e vorba de Radu Stanca, deci intraţi în posesia volumului Acvariu, scos de Ed.Dacia (alcătuitor: Mircea Tomuş) în 1971, unde aveţi de citit un foarte pus-la-punct, un excelent eseu-studiu, Problema cititului, sintetic şi "fain" scris.

GEORGE PRUTEANU
Sursa:

http://www.pruteanu.ro/CroniciLiterare/0-96-12-lectura.htm

Postări populare de pe acest blog

MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de F. Dostoievski)

"Exista o legatura intre literatura si arta?"

Despre Dumnezeu şi om - Lev Tolstoi