Privire asupra timpului

Départ de Christophe Colomb vers le nouveau monde le 3 août 1492 (cliquer pour agrandir)
Source

Erasmus (fragment)

de Stefan Zweig

Trecerea de la al cincisprezecelea la al șaisprezecelea secol este hotărâtoare pentru destinul Europei și, în precipitarea dramatică a evenimentelor ei, poate fi comparată numai cu secolul nostru.

Dintr-o dată, spațiul european se lărgește, devine planetar; o descoperire urmează după alta și, în câteva decenii, prin cutezanța unei noi generații de navigatori, s-a recâștigat ceea ce s-a pierdut prin veacuri de indolență sau descurajare.

(...)

În răstimpul unei singure generații, elementele primordiale au fost cuprinse în concepții omenești; spațiul și timpul au căpătat cu totul alte măsuri și valori. Numai sfârșitul secolului trecut și începutul secolului nostru – printr-o tot atât de bruscă și covârșitoare restrângere a spațiului și a timpului prin telefon, radio, automobil și avion – au resimțit o asemenea schimbare a valorilor și a ritmului vieții, prin invenții și descoperiri.

O atare extindere neașteptată a limitelor lumii externe trebuie, bineînțeles, să aibă ca urmare o preschimbare tot atât de puternică în lumea sufletească. Fiecare individ e deodată nevoit să cugete, să socotească, să trăiască în alte dimensiuni. Dar înainte ca creierul să se adapteze prefacerilor abia înțelese, sentimentele se și schimbă: o stare încurcată plină de nedumerire, jumătate frică, jumătate entuzism delirant.

Acesta e totodată primul răspuns al sufletului, când el ăși pierde deodată măsura, când toate normele și formele pe care se bizuia până atunci ca pe realități nestrămutate, pier în urma sa ca niște fantome.

Tot ce era sigur, a devenit peste noapte problematic; tot ce era abia de ieri, s-a învechit cu mii de ani, și-a trăit traiul; hărțile lui Ptolemeu, pe care douăzeci de generații le-au privit ca pe niște lucruri sacre, de netăgăduit, au ajuns de râsul copiilor în urma călătoriilor lui Columb și Magellan; cărțile de cosmologie, astronomie, geometrie, medicină, matematică, transcrise cu credință de milenii și admirate ca opere desăvârșite, sunt întrecute, nu mai sunt valabile.

Tot ce a fost se veștejește, dispare sub răsuflarea fierbinte a epocii noi. Acum s-a sfârșit cu toate comentariile și disputele; vechile autorități se prăbușesc ca și zeii sfărâmați ai generației străvechi. Se prăvălesc turnurile de hârtie ale scolasticii: perspectiva e liberă. O râvnă de cunoaștere și de știință, o febră spirituală se ivește în organismul european, prin brusca transfuzie de sânge, prin noile substanțe universale, care accelerează ritmul vieții.

Manifestări care se aflau într-o stare de comodî tranziție, capătă prin această febră o arzătoare desfășurare; tot ce există, e pus în mișcare ca printr-un cutremur. Orânduirile moștenite din Evul Mediu se separă ca niște straturi: unele urcă, altele coboară; cavalerismul medieval se dă la fund, orașele progresează, țărănimea sărăcește, comerțul și luxul înfloresc cu exuberanță, îngrășate de aurul adus de peste ocean.

Fierberea e tot mai intensă; o totală transformare a grupărilor sociale iese la iveală, asemenea aceleia provocate în zilele noastre de invazia tehnicii și de organizarea și raționalizarea ei tot atât de bruscă: începe unul din acele tipice momente, când omenirea e oarecum întrecută de propria ei activitate și e nevoită să-și adune toate puterile ca să nu rămână în urmă; trebuie să se ajungă din nou pe ea însăși.

Toate zonele ordinei umane sunt zguduite de această uriașă izbitură; chiar și stratul cel mai profund al împărăției sufletești, care rămâne de obicei neatins de furtunile vremurilor, chiar și elementul religios e atins de această măreață prefacere a lumii în acest sfârșit de veac.