“Sa ne tacem un timp cuvintele”
In memoriam;Leopoldina Balanuta-“Sa ne tacem un timp cuvintele” Cand spui Leopoldina pe cararile Thaliei e cum ai spune,in poezie, Nichita.Prenumele s-a metamorfozat in nume, adaugand o lacrima de roua in plus, de glorie si de fascinatie a privirii. Fiica de preot, dintr-un oras medieval (satul Haulisca,Vrancea), Poldi Balanuta a ramas o artista bantuita de patima poeziei pana la uitare de sine, pana la “suprema ardere a fiintei”; totdeauna atenta la selectia valorica a poemelor, ea a preluat,si a continuat intr-un mod unic, marea traditie a recitativului dramatic din scoala lui Nottara si Storin; (a absolvit I.A.T.C.-ul, promotia 1957, la clasa Mariettei Sadova si Marcel Anghelescu, stabilindu-se apoi, pentru o lunga perioada in trupa Teatrului “Mic’). Lipsa oricaror orgolii, intransigenta, si mai ales modestia, smerenia cu care se aseza de fiecare data in umbra cuvintelor poetului,acel respect duhovnicesc pentru fiinta artiustului,oricat de uitat ar fi fost el in mintea contemporan...