De citit

Cât de familiar sunteți cu literatura română? Echipa de la bookaholic ne oferă o listă cu autori români, care acoperă cât mai multe zone din literatura română, nu în mod special după un criteriu strict valoric. Alegerea cărților românești a fost  de la cele clasice la cele contemporane, de la autori populari la scriitori mai puțin cunoscuți. În listă sunt 100 de cărți, pe care dintre ele le-ați citit? Vă invităm la un   test interesant . Sursa foto:  emia.ro

Jurnalul contelui, citat de Neagu Djuvara în „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne“, e cutremurător. Langeron era complet bulversat de această lume pe care n-o înţelegea, aşa cum occidentalii nu reuşesc s-o înţeleagă nici acum. „Cuvintele ordine, dreptate, cinste, onoare sunt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără a fi pedepsit. Fiecare slujbă, în scurt timp, îl îmbogăţeşte pe cel care o cumpără, dar, după un an, trebuie s-o părăsească sau s-o lase altuia – căci încă un abuz al acestei cumplite cârmuiri (n.r. – fanariotă) este ca un slujbaş să nu stea niciodată mai mult de un an într-o slujbă, oricare ar fi ea; atunci vine la Bucureşti, unde se dedă unui lux neînfrânat şi de prost-gust, risipeşte la iuţeală rodul jafurilor sale şi, după doi ani de stat degeaba, mai cumpără o slujbă, se îmbogăţeşte din nou de pe urma ei, ca să vină iar în capitală şi să trăiasc...

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 a acordat premiui pentru cea mai bună carte de proză către Gheorghe Schwartz, ”Cei O Sută. Agnus Dei” , Ed. Curtea Veche. Cei o sută. Agnus Dei  (Editura „Curtea Veche”, 2013), cuprinde destinul a şapte personaje, angrenate în mecanismele unei istorii subiective, cu turnură fluidă, o istorie ale cărei avataruri sunt reprezentate într-o proiecţie livrescă, sceptică şi moralizatoare, totodată, ce transformă translaţia epică în lecţie de viaţă şi pildă a unei cunoaşteri cu rol ritualic şi revelator. Nu întâmplător, cel de al o Sutălea Personaj, Gheorghe, are ca deviză îndemnul „Să rezişti!”. (România Literară - Despre eroi şi himere de Iulian Boldea) Scriitorul Gheorghe Schwartz , scrie Gheorghe Mocuţa în cronica sa literară, refuză scriitura autobiografică, putem spune că Cei O Sută este o construcţie livrescă, ficţională şi psihologică. Tema vieţii şi a morţii, a luptei şi a abandonului, a ...

Un om care rămâne senin în ciuda tuturor accidentelor vieţii arată pur şi simplu că ştie cât de teribile şi de o infinită diversitate sunt nenorocirile posibile în viaţă, şi în consecinţă consideră nenorocirea actuală o mică parte din ceea ce s-ar putea întâmpla; şi invers, cel ce e conştient de acest ultim punct şi meditează asupra lui va rămâne în mod constant senin.   „Suntem cu toţii născuţi în Arcadia", altfel spus intrăm în viaţă plini de dorinţe de fericire şi plăcere şi nutrim speranţa nebunească de a le împlini până când destinul ne loveşte fără milă şi ne arată că nimic nu e al nostru, ci totul e al lui: el are într-adevăr un drept nu doar asupra a ceea ce noi posedăm şi dobândim, ci şi asupra braţelor şi picioarelor noastre, asupra ochilor şi urechilor noastre, şi chiar asupra nasului din mijlocul feţei noastre. Vine atunci experienţa şi ea ne învaţă că fericirea şi plăcerea sunt pure himere pe care o iluzie ni le arată în depărtare; că, din contră, suferinţa...

Octavian Dărmănescu Cine este Aleoşa Karamazov Cu toate că noi nu, Dumnezeu îi iubeşte pe ruşi. Iar cine nu i-a înţeles pe ruşi o poate face în „Fraţii Karamazov”. Dostoievski a pictat aici cea mai mare frescă a celui mai mare popor creştin ortodox, cu toate că, utopic, viziunea lui a sfârşit într-una de posibil paradis terestru. Viziunea serafică a lui Dostoievski despre o societate creştină posibilă o reprezintă în roman figura lui Aleoşa Karamazov. El este mezinul Karamazovilor, toţi o horă a contrariilor. Mama lui, furată de cinicul Feodor Pavlovici de la o generăleasă care o tiraniza din plictiseală, avea să moară la douăzeci şi patru de ani înnebunită de ateismul soţului, care-i scuipa-n icoane. De la ea a moştenit Aleoşa înclinaţia spre rugăciune şi firea sensibilă în contact cu o lume prea rea. Când era copil, băieţii se strângeau buluc în jurul lui, silindu-l să-şi ia mâinile de la urechi şi strigându-i în faţă tot felul de obscenităţi. Când avea să crească, Aleoşa to...