Din intelepciunea bunicii
Din intelepciunea bunicii Era regateanca de loc. Avea privirea blanda, trasaturile fetei calde. Isi iubea nepotii in mod egal, desi, fiind singura nepoata, vroiam sa cred ca pe mine ma iubea mai mult, dar stiam, in adancul sufletului ca nu era asa. Iubirea o impartea egal pentru toti ca pe un fruct mereu proaspat si dulce. Venea iernile la noi cand a ramas singura, fara bunicul. Stiam ca prezenta ei iarna incalzea si mai mult casa, iar mainile-i miroseau intotdeauna a coca de cozonac. Cand m-am facut mai mare, abia asteptam sa-i povestesc despre mine. Cu vorba-i blanda, avea intotdeauna raspuns la toate problemele mele, in modul cel mai simplu. Aveam 23 de ani si i-am spus ca ma casatoresc. In coltul ochilor sai calzi a scanteiat bucuria. Era respect si admiratie. Apoi gandurile pareau s-o fi cuprins, pastrand pe chipul ei o permanenta lumina. Aducerile aminte. Bunica n-avusese o viata usoara, trecuse peste un razboi, foamete, molime. Viata nu intotdeauna a fost darnica, cu impliniri ...