De citit

Teatrul Vechi "Mihai Eminescu" din Oravita este cel mai vechi edificiu teatral din spaţiul culturii româneşti. Monumentul istoric de artă şi arhitectură a fost fondat la 1817 si realizat în stilul barocului vienez (barocul târziu), imită la scară mică vechiul Burgtheater din Viena. Pe scena teatrului au fost montate spectacole de teatru şi muzică de trupe profesioniste din Europa şi din lume. Astăzi găzduieşte Muzeul de Istoria Culturii Cărăşene cu secţii de istorie, geografie istorică, etnografie-folclor, arhiva documentară şi biblioteca "Sim Sam Moldovan – Ionel Bota" de carte şi presă veche. Au fost si alte zone din imprejurimi in care fenomenul teatral respira firesc, dar nu la dimensiunea faptei cultural-artistice orăviţene. La Arad, din 1812 negustorul Iacob Hirschl obţine aprobarea de a amenaja una din magaziile sale pentru a se juca teatru. În Sibiu, prima trupă de teatru, dar fără vreun sediu stabil, sunt "arlechinii" pomeniţi la 1745.

Gradini publice in Bucuresti Ovidiu DRAGHIA Bucurestiul a fost supranumit intr-o vreme orasul gradinilor. In secolul XIX, orasul de azi era un sat mai mare (cel putin asa era vazut de calatorii straini) scufundat in verdeata. Existau reminiscente ale vechilor codri, existau apoi plantatii viticole extrem de intinse. Livezile sau gradinile de zarzavat si micile gradini ale locuitorilor intregesc acest tablou. Nu in ultimul rind, erau proprietati “verzi” enorme ca suprafata, amenajate ca gradini sau salbatice. Rezumind, cred ca putem, fara a exagera prea mult, sa ne imaginam Bucurestiul de inceput de secol XIX ca pe un continent de verdeata, presarat ici si colo cu citeva constructii. De ce a aparut gradina publica intr-un astfel de teritoriu care, cel putin aparent, nu mai avea nevoie de adaugiri verzi ? Era ea cu adevarat o necesitate pentru a confirma citadinizarea locuitorilor marelui sat care era pe atunci Bucurestiul? Viile Plantatiile viticole par a fi fost primele gradini publice...