Postări

Tolstoi şi Dostoievski - viaţa spirituală

Eşecul titanului Apreciat de unii ca cel mai mare romancier pe care l-a avut lumea (Virginia Woolf), iar de alţii, ca un simbol viu al căutării după sensul vieţii (Enciclopedia Britanică, 1999), istoria lui Tolstoi este cronica frământată a omului în căutare după absolut. Născut într-o familie nobilă, Lev rămâne orfan de mic. Mătuşi binevoitoare se ocupă de creşterea lui. Curând, ca tânăr, se aruncă din plin în viaţa salonardă. La 23 de ani, Tolstoi intră în armată şi ia parte la Războiul Crimeii. Obosit de sânge şi căutând altceva, la 28 de ani, Tolstoi îşi dă demisia din armată, ca să pornească să colinde Europa. După doi ani, Lev se întoarce de la Paris fără nici o copeică: îşi prăpădise toţi banii la ruletă. Gândindu-se să înceapă serios viaţa, Tolstoi se căsătoreşte cu Sonia, cu care va avea 13 copii. Mânat de un talent prodigios, Tolstoi se dedică scrisului. Curând, cele două romane Război şi Pace şi Ana Karenina, îl fac deodată faimos. Viaţa merge înainte pînă cînd, la ...

Cuvinte catre tineri

"Astăzi, noi luptăm împotriva Logosului. A părăsi cartea, ceea ce este statornic în viaţa noastră, esenţial, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim, ne irosim facultăţile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrăni. Fiindcă în clipa în care intrăm în această nebunie uitam şi rugăciunea. Nu ne mai putem strânge mintea în rugaciune atâta vreme cât eşti năucit de imagini, de televiziune. Şi atunci, ce alegem?! Cei credincioşi poate nu au aflat ce deosebire există între cele două lumi – a cuvântului şi a imaginii. Cuvântul e statornic, creator. Imaginea e răvăşitoare, înşelătoare, trece, iar pentru suflet nu rămâne nimic. Şi aşteptam sfârşitul. Din nefericire, cred că gândesc adevărat. Gândesc logic, într-o viziune escatologică, dar sănătoasă. Pentru că ştiu ce înseamnă un final dezastruos şi ştiu ce ar însemna pentru fiecare dintre noi un sfârşit luminos la capătul unei vieţi bine întocmite şi înţelept conduse. * Nu se poate trăi fără modele. Tinerii sunt total deb...

Povestile de viata ale scriitorilor clasici romani

Povestile de viata ale scriitorilor clasici romani. Se numesc Lucian Blaga, Marin Preda, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Dinu Pillat sau Vasile Voiculescu. Sunt scriitori clasici care au lasat in urma lor nu doar capodopere, ci si urmasi. sursa: Pro TV

Mitul Peşterii

Mitul Peşterii (Republica – cartea a VII – a ) – simboluri: peştera – lumea sensibilă (a realităţii aparente); întunericul peşterii – ignoranţa omului incult, limitat; lanţurile – prejudecăţile, simţurile care ne limitează; focul – lumina cunoaşterii; umbrele de pe peretele peşterii – imaginile corpurilor fizice, aparenţele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepţiilor şi al imaginaţiei); corpurile purtate prin faţa focului – aparenţele adevărate, realitatea fizică, generază opiniile adevărate (orthe doxa), suişul greu spre ieşirea din peşteră – drumul iniţiatic spre cunoaşterea esenţială, cunoaşterea prin intelectul analitic; contemplarea lumii din afara peşterii – cunoaşterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cuoaşterea adevărată prin intelect şi raţiune); Soarele – Ideea Binelui (Perfecţiunea) - Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaşte lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forţă o constituie e...

Nichita Stanescu : Poem - Tu plutesti...

Nichita Stanescu : Poem - Tu plutesti... Vezi mai multe video Diverse

ANDRE RIEU - Shostakovich\' second waltz

ANDRE RIEU - Shostakovich' second waltz Vezi mai multe video din Muzica

Dostoievski - critica

Octavian Dărmănescu Cine este Aleoşa Karamazov Cu toate că noi nu, Dumnezeu îi iubeşte pe ruşi. Iar cine nu i-a înţeles pe ruşi o poate face în „Fraţii Karamazov”. Dostoievski a pictat aici cea mai mare frescă a celui mai mare popor creştin ortodox, cu toate că, utopic, viziunea lui a sfârşit într-una de posibil paradis terestru. Viziunea serafică a lui Dostoievski despre o societate creştină posibilă o reprezintă în roman figura lui Aleoşa Karamazov. El este mezinul Karamazovilor, toţi o horă a contrariilor. Mama lui, furată de cinicul Feodor Pavlovici de la o generăleasă care o tiraniza din plictiseală, avea să moară la douăzeci şi patru de ani înnebunită de ateismul soţului, care-i scuipa-n icoane. De la ea a moştenit Aleoşa înclinaţia spre rugăciune şi firea sensibilă în contact cu o lume prea rea. Când era copil, băieţii se strângeau buluc în jurul lui, silindu-l să-şi ia mâinile de la urechi şi strigându-i în faţă tot felul de obscenităţi. Când avea să crească, Aleoşa to...