Capitolul - MARELE INCHIZITOR (Fragment din cartea Fraţii Karamazov, de FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI) Povestea spusă de Ivan Karamazov fratelui său, Alioşa, pune cea mai cumplită problemă din toată literatura lumii . „Ivan se opri. Vorbise cu atîta însufleţire, încît se înfierbîntase; isprăvind, un zîmbet îi lumină toată faţa. Alioşa, care-l ascultase pînă atunci în tăcere, cu toate că, spre sfîrşit, din ce în ce mai tulburat de cuvintele lui, voise de cîteva ori să-l întrerupă, făcînd vădite sforţări să se stăpînească, se porni ca rupt din lanţ: - Bine, dar... dar e absurd! izbucni el deodată, cu obrajii înflăcăraţi. Poemul tău este spre lauda lui Iisus, nicidecum o ponegrire... aşa cum ai vrut. Cine poate să creadă ce spui tu despre libertate? Oare aşa se cade s-o înţelegem? Asta să fie oare concepţia religiei ortodoxe?... Ceea ce arăţi tu acolo e Roma, şi nici măcar întreaga Romă... Este o erezie, e tot ce poate fi mai rău în sînul catolicismului, Inchizi...
Un fost fiu de boieri, sărăcit, merge la Dinu Păturică să-l ajute şi să-i dea o funcţie importantă în stat. Iată dialogul lor: „... şi fac tot ce pot, ca să dau pe faţă tâlhăriile lor. - Rău, foarte rău. Domnia ta nu înţelegi nici vremea, nici oamenii cu care trăieşti. - Ce voieşti să-mi zici? - (Dinu Păturică): Voiesc să zic că într-o ţară ca a noastră tot ce putem face mai bine este să plecăm capul înaintea mai-marilor noştri, ca să dobândim chiverniseală şi să strângem stare cu orice preţ. - Cu orice preţ? - Da, bei-mu. - Cu alte cuvinte: să furăm, să jefuim? - Şi de ce nu? - Da’ bine, ce faci mustrării de cuget? - Această slăbiciune să o lăsăm pe seama femeilor... (...) cunoşti bine cum stau lucrurile în ziua de astăzi : ai bani, eşti tare şi mare ; eşti sărac, nu te bagă nimeni în seamă. »
„Sintem o generatie fracturata“ Interviu cu Andrei PLESU Cristina POENARU Ati scris in perioada in care ati fost ministru de Externe, in anii 1998-1999, domnule profesor Andrei Plesu? Am intrat in aceasta slujba de ministru al Afacerilor Externe avind convingerea ca n-am sa pot rosti niciodata texte scrise de altii. Si, dupa putina vreme, am cedat. Mi-am dat seama ca, la cite discursuri de protocol trebuie sa fac fata, acest proiect era o utopie. Dar am scris, totusi, in acest interval citeva texte: discursuri pe care le-am tinut, la Leipzig, la Berlin, la Dresda, Wiesbaden, Londra sau Buenos Aires. Si sigur ca si in discursurile oficiale faceam unele mici indreptari, din cind in cind, acolo unde reflexele mele mai vechi erau contrariate, ori adaugam cite un paragraf. Dar nu mi-as putea revendica integral decit o mica parte dintre textele pe care le-am rostit ca ministru de Externe. Nu pun la socoteala interventiile improvizate la diverse intruniri sau discursurile ocazionale, nepregat...