Lucrurile de taina - de Mircea Eliade

Așadar, noi, cei tineri – vom ajunge, nu ne interesează când, creștini ortodocși. Nu va lipsi nici unul dintre acei care au gustat sensul metafizic al vieții. Acum, să greșim, pășind alăturea de drum. Pentru că știm că există un drum drept, care ne e menit.

De altfel, ceea ce e frumos în noi e faptul căutării. Nou căutăm - și suferim pentru aceasta.

***

Evident, în opera lui Goethe, „simpatia” între Creator și demon are un tâlc bine precizat. E suficient să deschidem un bun comentar al lui Faust ca să găsim din belșug texte lămuritoare, culese din întreaga operă a poetului. Mefisto e demonul care oprește pe loc, și oprind, stimulează. Răul e necesar, s-a spus de atâtea ori, căci provoacă binele. Întocmai ca eroarea, căreia Goethe îi acordă virtuți stimulatoare: „Dacă nu greșești, nu vei dobândi înțelegerea”, spune Mefisto lui Homunculus (vers 7847). 

„Contradicția e ceea ce ne face productivi”, mărturisește Goethe lui Eckermann.

„Uneori ajungem la deplină conștiință și înțelegem că o eroare poate să ne miște și să ne îndemne la acțiune întocmai ca și un adevăr” (Maximen, nr. 85). Sau, și mai clar: „Natura nu se preocupă de erori, ea însuși le repară întotdeauna și nu se întreabă ce-ar putea ieși din asta”.

Întocmai ca și eroarea, așadar, care e un moment necesar și active în dialectica umană – Mefisto e un moment obligatoriu nu numai față de om, pe care îl dinamizează, ispitindu-l, ci e obligatoriu chiar în Cosmos, în ceea ce Goethe numea (conformându-se metafizicei sale imanentiste) „Tot-Unul”.

***

Unul dintre cei mai învățați oameni ai secolului nostru, bătrânul Sir James Frazer, își încheia capodopera sa, celebra Ramură de Aur (12 volume), cu câteva considerații pesimiste asupra condiției umane. Afirma Sir James că întreaga istorie a neamului omenesc este un șir neîntrerupt de crime, stupidități și imbecilități nevidencabile. Pretutindeni, și în toate epocile, omul a gândit prost, a învățat greșit, a văyut lucrurile anapoda; și, ceea ce e mai grav, nu s-a putut niciodată dezbăra de aceste păcate strămoșești. „Primitivul” n-a murit: nu l-a omorât nici mesajului lui Iisus Christos, nici Renașterea, nici știința modernă.

***

(Convorbiri cu Lucian Blaga – cultură și metafizică)

Blaga vorbește rar, aproape silabisind fiecare cuvânt și te privește în ochi, concentrate – dar ai senzația că privirile lui trec peste tine, și nu o dată te simți ispitit să întorci capul, să întâlnești și tu năluca pe care o țintește el. De altfel, după cum am avut prilejul să mă conving de mai multe ori la București, Blaga arareori e bucuros să poarte o conversație. Rămâne tăcut în mijlocul celorlalți, și tăcerea aceasta se prelungește câtodată tulburătoare…

Pentru mine, cultura este modul specific de a exista al omului în Univers.  Este vorba de o mutațiune ontologică, mutațiune care deosebește pe om de celelalte animale, și care e rezultatul  eforturilor omului de a-și revela Misterul. Omul singur este creator de cultură și aceasta datorită trăirii sale întru mister și revelare.

Omul, încercând să-și reveleze misterul, în ale cărui dimensiuni singur trăiește, - creează cultura. Nu-ți pot rezuma toate concluziile cărții mele, Geneza metaforei,  dar e destul să-ți spun că eu consider stilul ca o intersecție a două finalități: pe de o parte omul încearcă să-și reveleze misterul, pe de altă parte Marele Anonim, prin frânele transcendentale, zădărnicește această încercare tocmai pentru a menține echilibrul în Univers și a sili pe om să-și realizeze condiția sa de creator de cultură.

Cultura răspunde existenții umane întru mister și revelare, iar civilizația răspunde existenții întru autoconservare și securitate. (Lucian Blaga)

(fragmente din cartea Lucrurile de taină, de Mircea Eliade)